Se reiau lucrările la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi. A fost semnat contractul de execuție!

adrian tutuianu dn71

S-a întâmplat vineri, 25 iulie, în Sala Mare a Consiliului Județean, semnarea contractului de lucrări pentru proiectul Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/modernizarea infrastructurilor conexe din zona Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi. În fapt, o a doua etapă de realizare a acestui obiectiv după ce contractul inițial a fost reziliat în anul 2013. 

Prezenți la moment: Adrian Țuțuianu – președinte CJD, Gabriel Grozavu – vicepreședinte CJD, Alexandru Oprea – administrator public, Marius Tănase – reprezentant al ADR Sud-Muntenia – Biroul Județean Dâmbovița, Ionuț Săvoiu – deputat, Nicolae Catrina – primarul comunei Potlogi, Constantin Pantea – director SC Paulus SRL, firma-lider din asocierea (cu SC Bautech General Construct SRL) care a câștigat licitația pentru acest nou contract de lucrări.

Adrian Țuțuianu: Vă aduc aminte că, în anul 2012, am constatat că societatea comercială Intini Angelo SRL, persoană de drept italian, se afla, în Spania, în insolvență; că înregistrase aici o sucursală în condiţii în care încălca legea. Societatea mamă fiind în insolvenţă, nu mai putea înregistra sucursale care să funcţioneze legal în România. Am constatat că lucrările erau executate de o firmă nou înfiinţată, deci de o altă persoană juridică decât cea care a câştigat licitaţia publică, motiv pentru care am reziliat contractul de lucrări. Am recuperat avansul plătit acestei asocieri din anul 2011, în cuantum de 3.997.656 lei de la SC EximAsig, cea care a emis o poliță de asigurare pentru Asociere. Astăzi ne aflăm la instanța de judecată, cei de la EximAsig contestând executarea silită. Cauza este pe rolul instanțelor de judecată din municipiul București, cu termen în toamnă, și vom vedea ce rezultă în final din acest litigiu.

Noul contract de lucrări are o valoare de 21.791.280 lei (fără TVA) și o durată de implementare de 15 luni, dar președintele CJD insistă pentru finalizarea mai rapidă a obiectivului: De la 1 august până la sfârşitul lunii noiembrie să fie front maxim, iar pentru perioada de iarnă să fie programate lucrări la interior. Sunt mulţumit că am reuşit să finalizăm procedura de achiziţie. Sper să fie semnat contractul într-un ceas bun şi să avem satisfacţia inaugurării în 2015 a unui obiectiv de importanţă naţională.

Pe lângă contractul de lucrări, mai sunt încheiate alte 3 contracte la proiect: servicii de supraveghere a lucrărilor de construcții (dirigenție de șantier), servicii de auditare financiară și servicii de publicitate media, iar un al 4-lea contract, cel privind serviciile de consultanță în arhitectură, așteaptă răspunsul CNSC la contestațiile ce-au urmat procedurii de achizie pe SEAP.

Contractul inițial a „beneficiat” și de corecții financiare, în nota mandatului trecut, respectiv: 97.203 lei, reprezentând 5% din valoarea contractului de proiectare și 168.186 lei, reprezentând 10% din valoarea contractului de lucrări, cu precizarea că sumele sunt calculate la plățile efectuate până la rezilierea contractului.

Onoare muncii!

semnare contract potlogi

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.