Senatorul Adrian Țuțuianu, reacție după comunicatul Departamentului de Stat al SUA!

După comunicatul bizar emis azi-noapte de către Departamentul de Stat al SUA, care cere imperativ Parlamentului României să nu voteze într-un anumit fel (pe pachetul legilor justiției), a exprimat astăzi o opinie președintele PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu:

Eu cred că acest comunicat este cel puțin nepotrivit, ca să folosim un limbaj moderat, din perspectiva ideii de suveranitate care aparține poporului român și o exercită prin organele sale alese prin vot egal, direct, secret și liber exprimat.

Parlamentul este îndreptățit să discute orice propunere legislativă și cred că are maturitatea necesară ca să ia deciziile cele mai corecte din perspectiva intereselor statului român. Și mai cred că nimeni nu și-a propus, nici noi, cei de la putere, nici cei din opoziție, ca, în vreun fel, să știrbească independența justiției.

Eu sunt membru în acea comisie. Sunt foarte multe propuneri care au fost preluate în forma finală a reglementării, venite de la CSM sau Uniunea Judecătorilor ori Asociația Magistraților. Sunt propuneri care reglementează statutul judecătorilor și procurorilor și care nu au, cele mai multe dintre ele, niciun fel de relevanță din perspectiva independenței justiției.

Declarațiile au fost făcute în emisiunea „100 minute” de la Antena 3.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. nu mă interesează ce se spune/declară la oficinele (loc unde se urzesc intrigi, calomnii, comploturi – DEX) gen A3 și RTV
    ca om instruit apreciez poziția Departamentului de Stat corectă și justificată (tonul între parteneri/prieteni nu contează)!
    din vară s-au tot transmis atenționări în termeni diplomatici că în dezbatere sînt o serie de legi care slăbesc independența justiției și statul de drept, la care puterea nu a reacționat (plus MCV-ul CE din 15 nov)
    tovarăși, e groasă! feriți-vă de următoarea reacție conjugată UE/CE – SUA și aveți grije de România și nu de penalii voștri (unii aduși de Țuțuianu să candideze din partea dâmbovițenilor roșii)! 🙁

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.