Târgoviște, joi, 25 aprilie: CALEA LUMINII, eveniment unic în România (detalii)

Săptămâna Mare a Postului Paștilor aduce la Târgoviște, pentru al 20-lea an consecutiv, un eveniment spiritual unic în România, Calea Luminii. Au prefațat momentul primarul municipiului – Cristian Stan, părintele vicar eparhial – Ionuț Ghibanu și inițiatorul acestui eveniment – pictorul Mihai Șerbănescu.

Cristian Stan: Calea Luminii însuflețește an de an municipiul, este un eveniment unic de care se vorbește și se scrie foarte frumos nu numai la nivelul municipiului Târgoviște sau al județului Dâmbovița, ci la nivelul întregii țării. Lumina simbolizează speranța, viața, cunoașterea, biruința binelui asupra răului.

Ionuț Ghibanu: Anul acesta, manifestarea are semnificații deosebite, deoarece este a XX-a ediție, ocazie ce corespunde cu cele 2 decenii de la întronizarea IPS Părinte Nifon la Târgoviște, în scaunul arhieresc. (…) Lumânările pe care târgoviștenii le aprind în Joia cea Mare sunt semnul luminii care vine de la Mântuitorul Hristos, Lumina Lumii. Ele manifestă credință, comuniunea și solidaritatea noastră, fiind semne de speranță și încredere pe calea care duce spre sărbătoarea Marii Învieri.

Mihai Șerbănescu: E o idee care-mi place foarte mult și pe care o spun de câte ori e nevoie. Un înțelept a spus la un moment dat că, acolo unde vezi întuneric să nu înjuri întunericul, ci să aprinzi o lumină. Sigur că nu lumina lumănârii sau lumina materială a luat-o în considerație, ci pe cea spirituală. (…) Probabil că așa a trebuit să se întâmple: Târgoviștea să iasă în evidență cu un gest de lumină!

Anul acesta, pe treptele Catedralei Mitroplitane va fi scris din lumânări aprinse: Târgoviște20 (anul trecut s-a scris România100).

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.