Târgoviște: Luni încep lucrările de reabilitare și modernizare a Grădiniței nr. 16 din micro 4!

cristian stan, catalin radulescu, monica ilie

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a anunțat astăzi demararea lucrărilor pentru unul dintre cele mai așteptate obiective din infrastructura educațională a urbei – reabilitarea Grădiniței nr. 16 din microraionul 4, unitate la care, cu excepții nesemnificative, nu s-a făcut nicio intervenție în ultimii peste 35 de ani.

Obiectivul, a explicat edilul, are 2 componente: un rest de executat pe un proiect demarat în urmă cu câțiva ani și care vizează schimbarea tâmplăriei, schimbarea pardoselilor și instalațiilor sanitare, la care se adaugă lucrări noi care au în vedere termoizolația exterioară, izolația planșeului și a plăcii de la subsol, realizarea unor scări de evacuare, hidranți, lucrări la acoperiș. Practic, infrastructura unității se va îmbunătăți considerabil.

Execuția lucrărilor va începe în prima zi a săptămânii viitoare, termenul de finalizare fiind de 5 luni. Valoarea investiției este de 706.000 lei, finanțare asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (etapa 1 – OUG 28/2013). Executant este firma Pro Strategy Construction.

Alături de Cristian Stan, au fost astăzi prezenți la Grădinița nr. 16 viceprimarii Cătălin Rădulescu și Monica Ilie, directorul unității – Mariana Leahu, reprezentantul constructorului și directori din Primăria Târgoviște.

Onoare muncii!

 

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.