Târgoviște, micro IV: În locul unui punct termic desființat – parcare cu peste 100 de locuri (detalii)

Executivul Primăriei Târgoviște a mers, astăzi, pe șantierul din microraionul IV, strada Diaconul Coresi, acolo unde au debutat lucrările de realizare a unei parcări de peste 100 de locuri. Ca și alte cazuri, filosofia administrației locale este de a transforma spații nefolosite, inaccesibile (fie că vorbim de puncte termice insalubre sau maidane acoperite de gunoaie) în parcări sau locuri de joacă.

Cristian Stan, primar:

Discutăm de un proiect mai amplu, care cuprinde atât investiția de aici, de pe str. Diaconul Coresi, cât și investiția de pe str. Virgil Drăghiceanu și cea de pe dr. Marinoiu, din centrul municipiului. Deci, se vor crea 3 parcări cu 150-160 de locuri noi. Ceea ce este specific, atât aici, cât și pe Virgil Drăghiceanu – o mare parte din parcare se construiește pe locația unui fost punct termic, desființat total, care reprezenta un adevărat focar de infecție. Mai avem asemenea probleme pe care le vom rezolva în perioada următoare: punctul termic de pe str. Pandurilor, micro XII, care va fi transformat în parcare și punctul termic din micro VIII, care va fi desființat urmând ca, acolo, să facem un loc de joacă.

Tot legat de parcări, împreună cu președintele Consiliului Județean, vom derula un proiect de parcare mare, în centrul municipiului, pe mai multe nivele, de natură să răspundă necesităților importante din zona centrală.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.