Târgoviște: Parcul construit lângă mall e aproape gata / zonă degradată, transformată în spațiu de agrement

Executivul Primăriei Târgoviște a mers, astăzi, pe șantierul noului parc de lângă Dâmbovița Mall, pe care îl construiește de la zero prin fonduri europene. Este o investiție de aproximativ 7 milioane lei care transformă cu totul zona degaradată care exista aici.

Cristian Stan, primarul municipiului:

Ne aflăm în locația noului parc pe care municipalitatea îl construiește aici, în fosta zona UM Gară, lângă mall. Este vorba de o investiție pe fonduri europene, care vizează aproximativ 16.000 mp. La acest moment, suntem în faza de așternere a rulourilor de gazon, vreo 14.000 mp de gazon. Investiția presupune și plantarea a aproximativ 500 de arbori și arbuști. Este o zonă cu totul și cu totul nouă, care până acum era neutilizată, degradată și care acum se ttransformă într-un parc cu bibliotecă în aer liber, cu fântână arteziană, mini-amfiteatru, loc de joacă pentru copii, un scurt circuit pentru biciclete, tot ceea ce este necesar pentru relaxare, pentru agrement.

Mai sunt de montat stâlpii de iluminat public, mai avem de plantat câțiva arbori, de finalizat așternerea gazonului și ne cam apropiem de final.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. RUSU Gheorghe says:

    Felicitări, mult succes și multă putere de muncă! Și nu vă mai necăjiți(mă refer la cel care v-a reproșat de existența câinilor vagabonzi de pe acolo!), fiindcă oricât doriți, nu puteți fi în asentimentul tuturor. Încă odată „felicitări”!

Dă-i un răspuns lui RUSU Gheorghe Abandon

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.