Târgoviște: PNL, încă o criză de ireponsabilitate? Consilierii municipali, vot care blochează un proiect de peste 20 de milioane de euro!

pnl jos

Partidul Național Liberal are talentul de a deveni vizibil la nivel de județ în cele mai ridicole ipostaze. Lipsit de proiecte care să-l facă prezent pe scena politică dâmbovițeană, „maaarele PNL” își alege periodic momentul când să se facă de râs în „maaare” stil.

Mai întâi au fost consilierii județeni, care și-au făcut renume încercând să blocheze investițiile de la UM Gară (vezi aici, aici și aici).

Invidioși, probabil, pe „faima” celor de la județ, consilierii municipali ai PNL Târgoviște vin puternic din spate. Ieri, în Consiliul Local, liberalii au refuzat să acorde votul pentru un proiect de hotărâre esențial în vederea accesării unei investiții europene de peste 20 de milioane de euro! Este vorba de înființarea societății Transport Municipal Târgoviște, condiție pentru ca municipalitatea să depună proiectul european: Îmbunătățirea transportului public urban prin achiziționarea de vehicule ecologice, construirea infrastructurii necesară transportului electric, inclusiv stații de alimentare a automobilelor electrice, modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridoarele deservite de transport public în municipiul Târgoviște. Despre această investiție (cel mai mare proiect din istoria municipiului), administrația locală a vorbit încă de la începutul anului (vezi AICI).

Motivând că vor să mai studieze documentele, refuzând explicațiile și argumentele primarului Cristian Stan, liberalii au refuzat să voteze pentru aprobarea proiectului de hotărâre, care a fost respins.

Pe subiect, primarul i-a acuzat de iresponsabilitate de consilierii PNL, care blochează o investiție uriașă:

În ședința de consiliu local care tocmai s-a încheiat, am asistat la un gest de iresponsabilitate administrativă fără precedent la nivelul Consiliului Local Târgoviște.

Fără excepție, toți consilierii locali ai PNL au înțeles să nu voteze un proiect indispensabil obținerii de către municipiul Târgoviște a unei finanțări nerambursabile în valoare de peste 20.000.000 euro, finanțare necesară modernizării transportului public local.

Mai exact, distinșii aleși locali amintiți au respins înființarea unui operator public de transport, cu capital social deținut integral de municipalitate, în lipsa căruia cel mai mare proiect din istoria municipiului Târgoviște este imposibil de implementat.

Investiția presupune achiziționarea a cel puțin 24 de autobuze electrice noi, construirea unui depou, a 3 stații de capăt, a stațiilor de îmbarcare-debarcare călători, a stațiilor electrice de încărcare, reabilitarea integrală a bulevardelor Regele Carol, Mircea cel Bătrân, a străzilor Lt. Stancu Ion, Gării precum și modernizarea pasajului de pe DN 72, alături de multe alte îmbunătățiri aduse sistemului de transport public local.

Cota de contribuție a municipiului Târgoviște este de numai 2% din valoarea proiectului.

Votul de astăzi se materializează într-un prejudiciu adus bugetului local în valoare de peste 20.000.000 euro.

Mărturisesc că nu înțeleg motivația unui asemenea gest, în condițiile în care, în mod evident, transportul public local din Târgoviște are nevoie clară de modernizare, iar oportunitatea obținerii unei finanțări europene nu poate fi ratată.

Consider că, în situația dată, cei responsabili trebuie să-și asume consecințele de natură legală care decurg din conduita adoptată în ședința de Consiliu Local.

Cred că tărie ca interesul comunității târgovistene trebuie să primeze în fața oricărui interes politic, individual sau de grup.

Oroare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.