Târgoviște: Primarul Cristian Stan a prezentat lista obiectivelor pentru care va cere finanțare de la Ministerul Dezvoltării. Valoare totală: 147 milioane lei!

cristian stan - cosmin bozieru - liviu stoica

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a prezentat astăzi o listă de obiective pe care administrația locale dorește să le depună și introducă la finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (OUG 28/2013).

Cristian Stan: Cred că este timpul ca și la Târgoviște să avem câteva investiții importante pe această zonă. Noi am făcut o încadrare pe ceea ce înseamnă prevederile OUG 28/2013 și, în acest moment, suntem pregătiți să depunem proiecte în valoarea de 147 milioane lei, proiecte care nu știu dacă vor fi toate finanțate în acest an, dar, în orice caz, într-un orizont de timp de 2-3 ani, sperăm să le avem finanțate. (…) În proporție de 70% avem gata documentațiile tehnico-economice, adică putem să depunem în orice moment solicitările de finanțare. Până la jumătatea lunii februarie vom finaliza și cu privire la celelalte obiective.

În afara obiectivelor enumerate mai jos, primarul Cristian Stan spune că are în vedere să depună la finanțare, pe aceeași OUG 28, și unul din cele 3 pachete de străzi pe care Primăria le are în programul de investiții cu fonduri proprii.

Onoare muncii!

tabel-centralizator-PMT-OG-28-_1_

 

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.