Târgoviște: Primarul Cristian Stan propune scăderea tarifelor pentru locurile de parcare cu peste 60%!

parcare micro 3 (1)

Veste bună oferită astăzi de primarul interimar al municipiului Târgoviște, Cristian Stan, în perspectiva anului 2016. În urma unei analize pe zona de taxe și impozite locale, Stan va propune o modificare substanțială a tarifelor pentru locurile de parcare amenajate în cartiere, începând cu data de 1 ianuarie a anului viitor, în sensul reducerii acestora cu până la aproape două treimi din prețul pe care îl plătesc astăzi târgoviștenii.

Care vor fi propunerile de scădere, potrivit primarului:

  • în parcările monitorizate video, tarifele vor scădea de la 44 lei/lună sau 440 lei/an (există o bonificație de 2 luni pentru abonamentul anual) la 20 lei/lună sau 200 lei/an pentru fiecare loc de parcare;
  • în parcările nemonitorizate video, tarifele vor scădea de la 33 lei/lună sau 330 lei/an la 12 lei/lună sau 120 lei/an pentru fiecare loc de parcare.

Mai mult, edilul a anunțat că dorește ca, după discuții cu operatorul care a concesionat parcările aferente străzilor principale din municipiu,  să se renunțe la plată pentru cel puțin 2-3 parcări (vizate sunt cele din zona centrală și cea de la Direcția Finanțelor Publice).

Cristian Stan: Cred cu tărie că, prin implicare și perseverență, municipiul Târgoviște se poate dezvolta armonios, în acord cu interesele târgoviștenilor.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.