Târgoviște: PSD Dâmbovița organizează cel mai mare miting pentru Guvernul Grindeanu! Peste 10.000 de susținători sunt așteptați

psd banner

Social-democrații dâmbovițeni își propun să dea cel mai puternic semnal de susținere din teritoriu pentru Guvernul Grindeanu. Sâmbătă, 25 februarie, la ora 10.00, peste 10.000 de membri ai organizațiilor din județ sunt așteptați la Târgoviște, pentru o manifestație de amploare. Locația va fi zona din fața Primăriei Târgoviște, cu toate străzile din aria respectivă, spre centrul vechi și de jur împrejur.

Anunțul a fost făcut de secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea:

Mâine (marți, 21 februarie) am convocat, la ora 18.30, un Comitet Executiv Județean lărgit, în sensul că vom invita și consilierii municipali, orășenești, județeni, șefii de instituții deconcentrate care sunt numiți cu determinare politică și, de asemenea, președinții de organizații, primarii, viceprimarii, undeva la 300 de persoane. Sperăm să avem un for mai amplu și vom supune aprobării în cadrul acestui for propunerea de a organiza sâmbătă, la ora 10.00, în municipiul Târgoviște, un miting de susținere a Guvernului condus de către premierul Sorin Grindeanu.

Noi estimăm să aducem undeva la 10.000 de persoane și sunt absolut convins de faptul că la această acțiune cu determinare politică vor dori să participe și numeroși cetățeni care nu sunt neapărat membri ai PSD, ci simpatizanți ai partidului sau care au beneficiat de măsurile de guvernare întreprinse de Guvernul Sorin Grindeanu. Mitingul îl vom ține afară, iar după aceea, cu aprobările de rigoare, vom încerca să ne deplasăm și pe câteva străzi din municipiul Târgoviște.

La rândul său, deputatul Corneliu Ștefan consideră evenimentul va fi, în primul rând, o expresie de manifestare a încrederii oamenilor de partid și simpatizanților în acest guvern, după câștigarea alegerilor:

Trebuie să dăm dovadă de oameni serioși, de oameni care am câștigat alegerile. Partidul Social Democrat a câștigat alegerile și în Dâmbovița, și în România. Trebuie să ducem la bun sfârșit programul de guvernare. Mitingul este un eveniment care dă încredere, în primul rând, membrilor de partid și, nu în ultimul rând, oamenilor care ne-au votat, simpatizanților PSD. Va fi un miting pașnic și punctul principal va fi susținerea Guvernului Grindeanu și a măsurilor luate de guvern. Spre deosebire de alte partide din Dâmbovița și de la nivel național, noi ne asumăm acest miting, este organizat de PSD și vom lua toate autorizațiile necesare.

Dacă cifrele vor fi confirmate, acțiunea va fi cea mai importantă de până acum pentru susținerea actualului Executiv. La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc un miting similar la Pitești, la care au participat 6.000 de persoane.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

2 Comentarii

  1. Una e sa iesi ca vrei,alta e sa te scoata alti in strada.

  2. hopa, multinaționala roșie dâmbovițeană își scoate telespectatorii la miting
    așa, fără scrupule că doar ați cîștigat alegerile cu 18%… invitați la consultări și „șefii de instituții deconcentrate”
    că legea este o barieră peste care sar dulăii, pe sub care trec cățeii și în fața căreia se opresc boii
    iar cine mișcă, mișcă’n brișcă… 🙁

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.