Târgoviște, Teatrul Tony Bulandra: Premieră „Frumos e în septembrie la Veneția”!

afis-frumos-e-in-septembrie-02b-e1474370654105

Noua producție a Teatrului Tony Bulandra care marchează începutul stagiunii este Frumos e în septembrie la Veneția de Teodor Mazilu. Avanpremiera și premiera vor avea loc pe 22 și 23 septembrie 2016, de la ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Tony Bulandra.

Măștile în spatele cărora se ascunde fiecare dintre noi pentru a se feri de suferință ne fac să părem ființe complexe și, în același timp, paradoxale. Nepotrivirea dintre închipuire și realitate naște tragicul și comicul existenței. Planurile mărețe întâlnesc realitatea simplă. „Cum ar fi dacă acum nu ar fi așa, ci altfel?” este întrebarea al cărui răspuns fuge mereu în viitor.

Frumos e în septembrie la Veneția este una din piesele scurte scrise de Teodor Mazilu, o piesă în care personajele întâlnesc realitatea dorită, dar nu știu să o recunoască. Visarea e mai confortabilă, conștientă de lipsa-i de responsabilitate și de implicare. Același titlu îl poartă și spectacolul Teatrului Tony Bulandra Târgoviște, în regia și scenografia lui Mc Ranin, spectacol-coupé care conține și Împăiați-vă iubiții. Tot piesă scurtă, aceasta surprinde o frântură din viața personală a unui regizor și a unei actrițe. Tipologii diferite, el – arogantul atotștiutor, ea – femeia conștientă de principalul ei atu, frumusețea, se întâlnesc pentru a-și exorciza cele mai mari frici: el – frica de moartea, ea – frica de a fi lipsită de talent. Ambele piese care compun spectacolul-coupé sunt în două personaje. Interesant este că Ea nu se schimbă. Este jucată de aceeași actriță, Camelia Varga, ce își face remarcat personajul prin farmec, expresivitate și energie. El se transformă. Îl întâlnim pe actorul Mircea Silaghi în Frumos e în septembrie la Veneția, actor ce conferă personajului poezie, un aer meditativ și cuceritor și o forță conținută care izvorăște din intensitatea privirii. În Împăiați-vă iubiții, rolul unui El rațional, pragmatic, autoritar este jucat de actorul Radu Câmpean.

Efectul întâlnirii dintre aceste personaje este unul comic, care nu dă însă la o parte întrebarea „de ce viața noastră este mereu în altă parte, alături de altcineva?” Romantism, umor, pasiune, candoare – toate acestea, și chiar mai multe de atât, se regăsesc în septembrie pe scena teatrului din Târgoviște.

Rezervările de bilete se pot face la telefon 0245.210.046 sau prin reţeaua Eventim.

Vera Ștefan, Secretar literar
Teatrul Tony Bulandra Târgoviște

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.