Târgoviște: Unitate de Supraveghere și Tratament Avansat a cardiacilor critici (USTACC), echipată la standarde europene

Comunicat de presă

Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște (SJUT) dispune, din această săptămână, de o Unitate de Supraveghere și Tratament Avansat a cardiacilor critici (USTACC) echipată la standarde europene. Proiectul de modernizare și dotare, în valoare de aproximativ 750.000 de lei, a fost finanțat din bugetul propriu al spitalului. Precizăm că, din anul 2006, nu se mai efectuase o intervenție majoră pentru îmbunătățirea condițiilor de tratament în cadrul USTACC.

„Este o realizare importantă. Vorbim despre singura Unitate de Terapie Intensivă Cardiologică din județul Dâmbovița. Pentru mine, ca manager al spitalului, este la fel de important faptul că avem și un colectiv de medici cu înaltă pregătire profesională. Unii dintre ei se specializează în prezent pentru cardiologie intervențională, având în vedere că Secția Cardiologie va fi extinsă și dotată cu angiograf, printr-un proiect finanțat integral de Consiliul Județean Dâmbovița. Lucrările vor demara anul acesta”, precizează dr. Claudiu Dumitrescu – managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște.

Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat a cardiacilor critici din cadrul SJUT, în forma actuală, care este schimbată radical, dispune de 12 paturi, 10 în salonul mare și două în rezerva pentru izolare, fiecare cu rampă de fluide – oxigen, vacuum și aer comprimat, care reprezintă cea mai importantă și cea mai costisitoare dintre dotările unei astfel de unități. De asemenea, a fost achiziționat mobilier de ultimă generație, care răspunde nevoilor pacienților cu mobilitate redusă. Totodată, au fost construite grupuri sanitare care permit accesul cu targa, fiindcă vorbim de bolnavi în stare gravă.

„Am renovat absolut tot. Comparativ cu ce am văzut până acum în alte spitale, cred că avem cel mai frumos salon de Terapie Intensivă Cardiologică din țară. Dotările actuale ne permit să efectuăm proceduri minim invazive de urgență, precum: pericardiocenteze, cardiostimulări temporare, catetere venoase centrale. Când vom avea și angiograful, sper eu, anul viitor, vom putea efectua coronarografii și vom putea pune stenturi. Acum, trimitem pacienții la București”, spune dr. Ovidiu Țoni – directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște.

Bolnavii care ajung la USTACC sunt monitorizați EKG permanent și, de asemenea, sunt supravegheați 24 de ore din 24 de medic și asistent. Cabinetul acestora, de tip open space, a fost amenajat în interiorul salonului de Terapie Intensivă Cardiologică și este despărțit printr-un perete din sticlă de rezerva pentru cazurile care necesită izolare, având, spre exemplu, și o boală contagioasă.

Manager,
Dr. Claudiu Dumitrescu

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.