Vasile Horga, PNL Dâmbovița: Noi nu ne-am propus o cifră astronomică de 50%, cum și-a propus PSD-ul!

DSC_0074

Liberalii dâmbovițeni îi dau una și bună cu obiectivul de 20% pentru alegerile europarlamentare din mai. Insistă pe scorul ăsta și deputatul Vasile Horga, care zice-așa în emisiunea Andei Ștefan de la Columna TV:

Noi nu ne-am propus o cifră astronomică de 50%, cum și-a propus PSD-ul. Probabil e o cifră realistă și pentru ei, nu contest cifra lor. Ne-am propus o cifră modestă, de 20%, nu cred că e una care să nu poată fi atinsă. Sigur, pentru Dâmbovița, față de ce-a fost, este o cifră extrem de mare.

Și tot pe linia asta electorală, declară Horga că a fost mobilizată resursă umană fără număr:

…foarte mulți, probabil mii, asta însemnând structurile de la nivelul județului, unde avem responsabilități pentru fiecare localitate pe cel puțin 100 de oameni. În fiecare localitate intră în joc președinții și birourile locale și, dup-aia, militanții pe care i-am selectat deja în rețeaua electorală. Noi am constituit în perioada asta o rețea electorală care cuprinde peste 40.000 de simpatizanți cu telefoane; vom crea un call-center, care va suna, începând cu campania electorală, în mod continuu, pe fiecare din simpatizanții respectivi, vom comunica diferite chestiuni, vom aduce, de multe ori, reprezentanții noștri ca să discute… Mii de oameni vor fi implicați.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.