Veste MARE pentru Dâmbovița: Guvernul a aprobat indicatorii pentru DN 71 Bâldana – Târgoviște (4 benzi) – Sinaia!

Este, într-adevăr, cea mai bună știre din acest an (până acum) pentru județul Dâmbovița și pentru perspectivele sale de dezvoltare pe termen lung. În ședința de astăzi, Guvernul României a adoptat hotărârea prin care sunt aprobați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului „Modernizare DN 71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia”. Practic, a fost modificată și completată Hotărârea nr. 1416/2008 în sensul lărgirii la 4 benzi a sectorului Bâldana – Târgoviște și, apoi, reabilitare pe 2 benzi până la Sinaia.

dn71 (4)

Proiectul va fi unul uriaș ca valoare a investiției: 2.136.328 mii lei (!!!) și presupune modernizarea a peste 100 km de drum național: lărgire la 4 benzi (Bâldana – Târgoviște) pe o lungime de 44,2 km și reabilitarea drumului pe 2 benzi (Târgoviște – Sinaia) pe o lungime de 57,4 km. 

Finanțarea, precizează hotărârea de guvern, se realizează din fonduri externe nerambursabile și din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.

dn71 (1) dn71 (2) dn71 (3)

Vestea este foarte importantă pentru județ și vine să răspundă eforturilor neîntrerupte pe care autoritățile de aici le-au făcut pentru ca lucrurile să se întâmple. Și, dincolo de autorități, sunt câțiva lideri care au insistat cu încăpățânare la Guvern, deschizând uși în fiecare săptămână și arătând că, fără acest drum, județul nu poate să înainteze. Unul dintre aceștia este vicepreședintele Senatului României, fost președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu, care declară acum:

Da, e o veste foarte, foarte bună și pe care o așteptam. Sunt eforturi pe care puțini le cunosc și, nu mă feresc s-o spun, pe care le-am asumat cu toată puterea. Momentul de azi este și urmarea vizitei pe care doamna Prim Ministru Viorica Dăncilă a avut-o în județ în luna martie. Ce a promis atunci, s-a întâmplat!

Mai departe, urmează licitația publică (proiectare + execuție) și, în contextul modificării legii achizițiilor publice, sperăm ca această etapă să se finalizeze tot în acest an.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.