VIDEO: Protest la Școala Coresi față de copilul agresiv / DGASPC Dâmbovița, punct de vedere

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dâmbovița și-a exprimat, astăzi, un punct de vedere pe marginea scandalului izbucnit la Școala Coresi din Târgoviște din cauza unui elev de clasa a III-a, care tulbură în mod repetat orele de curs, agresează fizic și verbal alți copii, precum și cadre didactice. Situația a dus la iscarea unui protest al părinților, care amenință că nu-și vor mai trimite copiii la școală.

PUNCT DE VEDERE

Conform prevederilor Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în baza sesizărilor primite, cazul copilului a fost evaluat de specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, la domiciliu, în prezența reprezentantului legal, constatându-se faptul că minorul nu se afla într-o situație de abuz, neglijare sau exploatare alături de părinți, astfel încât nu s-a impus instituirea unei măsuri de protecție specială.

Specialiștii instituției au constatat că minorul respectă regulile din familie și participă la activități extrașcoalre, dar având în vedere sesizările privind comportamentul copilului din mediul școlar, au recomandat consilierea psihologică a acestuia. Părinții au fost invitați la sediul instituției pentru includerea copilului într-un program de consiliere psihologică, însă au transmis olograf faptul că vor apela la serviciile unui psiholog privat.

Totodată, specialiștii D.G.A.S.P.C. Dâmbovița au încurajat menținerea colaborării dintre părinți și unitatea de învățământ. Pe durata desfășurării cursurilor școlare, obligația supravegherii copilului revine instituției de învățământ, iar în situații excepționale se poate solicita sprijinul Biroului Siguranță Școlară, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, cu atribuții privind asigurarea protecției, siguranța școlară a elevilor și a cadrelor didactice, prevenirea și combaterea violenței între elevi în interiorul școlilor și proximitatea acestora.

Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. 

De asemenea, menționăm faptul că obligația monitorizării respectării drepturilor copilului revine Direcției de Asistență Socială, din cadrul Primăriei Târgoviște.

Conform art. 7, din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului: Drepturile prevăzute de prezenta lege sunt garantate tuturor copiilor fără nicio discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, de situaţia materială, de gradul şi tipul unei deficienţe, de statutul la naştere sau de statutul dobândit, de dificultăţile de formare şi dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori ale altor reprezentanţi legali sau de orice altă distincţie., iar conform articolului 36, din actul legislativ menționat:

ART. 36 (1) „Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor.

  • Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.

DIRECTOR GENERAL,
    Ionela Sandu

ŞEF SERVICIU SMCSSMRP,
prof. Eremia Alina-Ioana

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.