ZIUA ALEGERILOR: Răfuială internă în PNL Dâmbovița >> Volintiru reia atacul la Grozavu, după ce a eșuat în prima tentativă de excludere!

gabriel grozavu

Războiul dintre interimarul-șef al PNL Dâmbovița, Mihail Volintiru, și fostul președinte, Gabriel Grozavu (foto), înroșește din nou exprimările publice. La începutul lunii mai, Volintiru eșua în tentativa de a-l exclude pe Grozavu din PNL, liberalii mobilizându-se în jurul acestuia din urmă, respingând propunerea. Pesemne că înfrângerea l-a usturat pe liderul interimar al PNL, fie și pentru motivul c-a evidențiat o slăbiciune: aceea că nu se bucură (încă) de largă susținere în structurile decizionale ale filialei.

Astăzi, în zi de alegeri, Volintiru se întoarce cu acuzațiile asupra lui Gabriel Grozavu și-i anunță un nou „examen” de excludere:

Suntem în cunoștință de cauză, avem o serie de consilieri locali care sunt slugi la PSD, așa cum este și vicepreședintele Consiliului Județean, Grozavu. Toate aceste personaje vor dispărea din rândul membrilor PNL. Este momentul să facem curățenie, se face ea primăvara și toamna, noi o facem în plină vară. (…) Din punctul meu de vedere, Gabriel Grozavu nu-și merită locul în PNL și, în situația în care nu va bunăvoi să-și dea demisia din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, în luna iunie vom organiza o Delegație Permanentă în care voi solicita în mod expres excluderea acestuia din rândul membrilor PNL.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. Pingback: Țuțuianu, apel către liberali pentru refacerea USL!

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.