FOTO: Președintele CJD și primarul Caravețeanu, vizită de lucru la obiectivele din Răcari

tutuianu-caraveteanu

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, și primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, au mers ieri într-o vizită de lucru la mai multe obiective de pe raza localității.

S-au oprit mai întâi la Centrul de Asistență Medico-Socială, acolo unde cheltuielile sunt suportate de Consiliul Județean (aprox. 90.000 lei lunar), centru care găzduiește 50 de asistați cu diverse afecțiuni. Primarul spune că există un proiect de extindere a Centrului, care așteaptă finanțare. Președintele CJD: Pe viitor, sigur că vom discuta împreună care e soluția de extindere a acestui Centru și, dacă reactivăm proiectul, să-l depunem pe bani europeni. Avem o problemă acolo, pe care trebuie s-o știți. Lucrările de amenajare a Centrului s-au făcut în anul 2010, cu promisiunea făcută de fosta conducere a Consiliului Județean că vor aloca resursele necesare. Din păcate, nici astăzi lucrările nu sunt plătite, suntem în 2014. Va trebui să găsesc o formulă prin care să sprijin Primăria Răcari.

Alte obiective parcurse de primar și președintele CJD au fost Școala „Ion Ghica” de la Ghergani, precum și investiția noii școli din Ghergani, de aproximativ 2 milioane de euro, în dreptul căreia lucrările sunt deja avansate și pe care primarul speră s-o vadă finalizată în 2015.

S-a mers și pe tronsonul de drum județean DJ 711A, care face legătura între cartierele Ghergani, Mavrodin, Colacu, Săbiești, traseu aflat într-o stare avansată de degradare. Marius Caravețeanu: Este un tronson de drum cu un impact puternic asupra dezvoltării zonei, evitat în ultima vreme de către transportatori, de investitori. Așa cum ați văzut și dumneavoastră, stadiul în care se află e firesc să producă astfel de nemulțumiri. Adrian Țuțuianu: Mi-am propus ca anul acesta să încerc să repar zona care este asfaltată, de circa 5 km. Costul estimat așa, la prima vedere, este undeva la 5 miliarde (lei vechi). Iar pe viitor îmi propun să revedem studiul de fezabilitate și să asfaltăm, reasfaltăm și să îmbunătățim situația drumului pe o distanță de 15 km, cât înseamnă de la Bilciurești până la Răcari. Mai avem tronsonul de 5 km care leagă satul Ghergani de comuna Lungulețu, pe care mi-am propus să-l asfaltez tot anul viitor.

De asemenea, primarul și președintele CJD au abordat subiecte legate de proiectele pe OUG 28/2013 și investiția de apă/canalizare derulată prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Adrian Țuțuianu: O să sprijin demersul acesta pentru că statutul de oraș nu ține doar de pancartă, ține și de dotări.

Marius Caravețeanu: Pot să spun că am câteva motive de bucurie. Mai întâi, că mi-a ascultat (n.a. – președintele CJD) sfatul dat cu ocazia Zilelor Orașului Răcari, când l-am rugat să poposească mai des în localitatea noastră. Și al doilea, să încercăm împreună, și nu mă refer aici numai la noi 2, ci la tot ce înseamnă autoritate locală și județeană, să trecem peste barierele imaginare, politice, care, uneori, vremelnic, ne separă și în urma cărora cetățenii poate că au de suferit.

Onoare muncii!

vizita de lucru racari (1) vizita de lucru racari (2) vizita de lucru racari (3) vizita de lucru racari (4) vizita de lucru racari (5) vizita de lucru racari (6)

Comentarii

comentarii

4 Comentarii

  1. UN PAS MARE IMPORTANT INTRE CEI DOI EDILI CARE NE FACE SA SPERAM CA ORASUL RACARI VA AVEA UN VIITOR FERICIT.
    TREBUIA DE MULT SA SE ACEST LUCRU DAR MAI BINE MAI TARZIU DECAT NICIODATA.

    • DA, UN PAS URIAS! CARAVETEANU INGENUNCHIAT DE TUTUIANU SI PSD. SA FII OM E LUCRU MARE….CARAVETEANU ISI DEZAMAGESTE ALEGATORII CARE-L VEDEAU PDL-IST PE VECI. CE S-A INTAMPLAT CU DREAPTA UNITA! A DEVENIT CARAVETEANU OM DE STANGA PESTE NOAPTE?

      • Tu nu ai auzit de ciolan? Pai, daca ciolanul este acum la PSD? Pe scoala Ghergani scrie puscarie! Sa o incepi cu fonduri europene si sa o continui cu fonduri guvernamentale…. nu cred ca doarme prea bine Caraveteanu al vostru.

  2. nimic nu va este pe plac frate! omul a solicitat sprijin financiar in numele cetatenilor orasului racari fara sa doreasca sa ingenuncheze in fata unei forte politice.
    si pana la urma te faci frate cu bugetul judetean ca sa poti sa faci ceva pentru urbe.

Dă-i un răspuns lui EU Abandon

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.