Anunturi

14 Septembrie este, oficial, Ziua Orașului Titu / „Leagă trecutul, prezentul și viitorul într-un mod autentic”

Consiliul Local al orașului Titu a adoptat, ieri, proiectul de hotărâre prin care ziua de 14 septembrie a devenit, oficial, Ziua Orașului! Primarul Laurențiu Costache spune că este o decizie care argumentată, o zi cu semnificație istorică, spirituală și identitară pentru comunitate locală:

„De ce 14 septembrie?

Târgul din 14 septembrie se organiza săptămânal, iar anual avea loc o singură dată, la 1 septembrie, dată la care, în calendarul creștin-ortodox, se sărbătorește începutul Anului Nou bisericesc, când, potrivit tradiției, Iisus Hristos și-ar fi început activitatea publică, odată cu intrarea în sinagogă. Târgul a ajuns să fie sărbătorit la 14 septembrie începând cu anul 1919, an în care guvernul Ion I. C. Brătianu a hotărât trecerea la calendarul gregorian (stil nou), 1 aprilie devenind 14 aprilie, România fiind printre ultimele țări care au adoptat schimbarea, întârzierea fiind pusă pe seama motivelor de natură dogmatică.

Organizarea târgului a fost inițiată de către un grup de negustori și meșteșugari care s-au așezat de-a lungul Căii Baiului, pe un teren cumpărat de la boieroaica Arghira Vătășoaia Titeanca – un nume care merită să rămână în memoria orașului nostru. Târgul a devenit rapid un simbol al identității locale, sărbătorit an de an cu evenimente culturale și tradiționale. În prezent, târgul anual are loc în jurul datei de 14 septembrie, în zona Hagioaica, și continuă această tradiție care ne unește de peste un secol.

O alegere cu sens spiritual profund: 14 septembrie este și ziua Înălțării Sfintei Cruci, o sărbătoare creștină ce vorbește despre jertfă, credință și biruință prin răbdare. Așa cum crucea reprezintă speranța și rezistența în fața greului, tot așa și Titu a fost clădit prin muncă, răbdare și curaj”.

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva