Târgoviște, 5 noiembrie 2026
Universitatea „Valahia” din Târgoviște continuă acțiunile de recrutare a grupului țintă în cadrul proiectului „Educație profesională și tehnică pentru dezvoltare regională echilibrată”, dedicat prevenirii abandonului școlar și îmbunătățirii accesului la educație. Joi, 5 noiembrie 2026, alți 60 de elevi de clasa a IX-a de la Liceul Tehnologic de Transport Auto Târgoviște au fost recrutați în proiect, numărul total al persoanelor recrutate ajungând astfel la 385: 331 de elevi și 54 de părinți sau tutori legali.
Activitatea s-a desfășurat la sediul liceului și a avut ca obiectiv prezentarea proiectului și înscrierea elevilor în grupul țintă. Membrii echipei de proiect au explicat elevilor activitățile prevăzute, formele de sprijin de care pot beneficia și oportunitățile pe care proiectul le oferă pentru continuarea studiilor și obținerea unei calificări profesionale.
Procesul de recrutare a început în luna septembrie, când au fost recrutați 250 de elevi și 33 de părinți de la Liceul Tehnologic de Transport Auto Târgoviște, precum și 21 de elevi de clasa a VIII-a și 21 de părinți de la Școala Gimnazială Nr. 1 Ghirdoveni, comuna I.L. Caragiale.
Pe întreaga perioadă de implementare, proiectul își propune să includă 530 de elevi, 96 de părinți sau tutori legali și 42 de cadre didactice de la cele două unități de învățământ partenere.
În perioada următoare, elevii înscriși vor participa la programe remediale personalizate, sesiuni de consiliere individuală și de grup, ateliere și vizite de orientare profesională. De asemenea, elevii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate vor putea beneficia de sprijin financiar.
Componenta dedicată familiilor cuprinde activități de informare și educație parentală, menite să contribuie la susținerea parcursului educațional al copiilor. Totodată, cadrele didactice vor participa la programe de formare profesională.
Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni, între 1 iunie 2026 și 31 mai 2029, și are o valoare totală eligibilă de 6.963.089,41 lei.
Despre proiect
Titlu: „Educație profesională și tehnică pentru dezvoltare regională echilibrată”
Cod SMIS: 355259
Contract de finanțare: nr. 9363_SM/20.05.2026
Program: Programul Educație și Ocupare 2021-2027, Prioritatea P8, obiectiv specific ESO4.6 (FSE+)
Beneficiar: Universitatea „Valahia” din Târgoviște
Perioada de implementare: 01.06.2026 – 31.05.2029
Valoarea totală eligibilă: 6.963.089,41 lei
Date de contact
Aurora Diaconeasa, manager de proiect
Universitatea „Valahia” din Târgoviște
E-mail: 355259@valahia.ro
Web: https://355259.valahia.ro/
Proiect cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.






Comentarii recente