

Orașul Titu se bucură din nou de activitatea unui Club al Copiilor, redeschis, astăzi. Va fi un loc în care cei mici își vor descoperi și cultiva talentele, îndrumați de mentori pasionați. Va fi și un spațiu în care se vor lega prietenii prin intermediul artelor, sportului, educației.
La eveniment a fost prezent și primarul Laurențiu Costache. Mesajul său:
Astăzi am redeschis oficial activitatea la Clubul Copiilor din Titu! Am fost onorat și bucuros să fiu invitat și să particip la acest moment special, alături de cei mici, de directorii instituțiilor de învățământ care contribuie la reușita activităților clubului și de cadrele didactice care, cu dăruire și răbdare, le vor ghida pașii în acest nou an plin de experiențe.
Clubul Copiilor din Titu nu este doar un loc unde copiii își petrec timpul liber, ci un spațiu unde talentele se descoperă, pasiunile se cultivă și prietenii de o viață se leagă. Prin muzică și dans, prin orientare turistică, educație rutieră, sport și multe alte cercuri atractive, fiecare copil are șansa să își construiască încrederea în sine și să învețe să fie parte activă a comunității.
Această diversitate de activități arată, încă o dată, cât de importantă este colaborarea dintre Clubul Copiilor, cadrele didactice și unitățile de învățământ din orașul nostru și din împrejurimi. Împreună putem oferi copiilor șansa de a se dezvolta armonios, de a îndrăzni să viseze și de a transforma aceste vise în realitate.





Comentarii recente