Activiștii PES, întâlnire cu liderii socialiștilor europeni. Județul Dâmbovița, reprezentat de Ciprian Amuza și Alin Marina

pes activist (2)

Comunicat de presă

Peste 60 de activişti PES din toată ţara au participat la Bruxelles la mai multe întâlniri cu liderii socialiştilor europeni la invitaţia europarlamentarului Victor Negrescu.

Reprezentanţii PES activists România au avut astfel ocazia de a discuta cu preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni – Sergei Stanishev dar şi cu secretarul general adjunct al PES Marije Laffeber.

„Am avut, împreună cu reprezentanţii organizaţiilor PES activists România din toată ţară, discuţii cu liderii stângii europene în care am vorbit despre proiectele şi mesajele social democrate la nivel european dar şi despre viitorul Partidului Social Democrat. Toţi activiştii PES din ţară doresc să contribuie la reconsolidarea Partidului Social Democrat şi transformarea sa într-un partid de stânga cu reale valori social democrate, primind în acest sens asigurări că Partidului Socialiştilor Europeni va sprijini iniţiativele şi proiectele noastre menite să întărească prezenţa stângii în România” a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, preşedinte PES activists România.

Organizaţia PES activists Dâmbovița a fost reprezentată de către Ciprian Amuza – președinte-coordonator și Alin Marina – președinte executiv.

„În cadrul întâlnirilor avute la Parlamentul European şi la sediul Partidului Socialiştilor Europeni am discutat despre principiile şi proiectele stângii europene. Împreună cu ceilalţi colegi din ţară ne-am exprimat viziunea şi speranţa privind viitorul social democraţiei româneşti şi am stabilit o serie de proiecte comune care cu siguranţă vor reafirma importanţa valorilor de stânga” a explicat Ciprian Amuza, coordonator/reprezentant PES activists Dâmbovița.

„PES reprezintă în viziunea mea organizația care prin activitatea continuă de atragere de noi membri care nu au făcut parte înainte din nici o altă formațiune politică, poate revitaliza în profunzime Partidul Social Democrat, din ale cărui structruri PES activists România face parte.  MESAJUL MEU CĂTRE EUROPA este în fapt o sugestie legată de politicile regionale pentru dezvoltare, pentru ca diferitele comisii din cadrul Parlamentului European să încerce accentuarea studiior de impact pe termen lung sau sustenabilitatea proiectelor care urmează a fi aprobate pentru finanțare. Dezvoltarea regiunii Est-europene trebuie să capete prioritate în perioada imediat următoare, pentru ca cetățenii statelor în curs de dezvoltare, în special al celor aparținând fostului bloc comunist, să fie convinși de importanța apartenenței la Uniunea Europeană, în detrimentul unei eventuale reîntoarceri spre spațiul de influență sovientică. Cuvintele cheie în viziunea mea – ECONOMIE PUTERNICĂ și SECURITATE SPORITĂ” a declarant Alin Marina, președinte executiv PES activists Dâmbovița.

PES activists România este structura care reuneşte membri şi simpatizanţi PSD interesaţi în problematicile şi politica europeană compusă din peste 7000 de membri la nivel naţional. De-a lungul timpului organizaţia s-a făcut remarcată prin mai multe proiecte de anvergură iniţiând recent în acest sens un proiect de reconsolidare a PSD intitulat „Pentru o stângă europeană”.

pes activist (1) pes activist (3)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.