Adrian Rădulescu (PMP): Guvernarea Boc eu aș considera-o guvernarea UDMR. De fiecare dată am făcut numai ce-au vrut ei!

adrian radulescu (2)

Președintele PMP Dâmbovița, fostul consilier al lui Traian Băsescu, Adrian Rădulescu, pare unul din personajele cărora vorbele o iau mereu pe dinaintea gândurilor. Fie omul e dezarmant de sincer în tot ce zice, fie nu-i prea pasă de consecințele exprimărilor sale ca om politic. Acum ceva vreme, îl lăuda pe Victor Ponta cum că ce premier și politician puternic este și ce măsuri bune adoptă (în frunte cu reducerea CAS). Acum ne vorbește despre UDMR în lumina fostei guvernări Boc, din care și Rădulescu a făcut parte ca secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Zice șeful PMP Dâmbovița (în emisiunea Riposta de la Columna TV) că, pe vremea aceea, Guvernul Boc era, practic, subordonat intereselor UDMR, care juca de fiecare dată  (cu folos) cartea ieșirii din coaliție:

De fapt, guvernarea Boc eu aș considera-o guvernarea UDMR. De fiecare dată am făcut numai ce-au vrut ei, pentru că, fără ei, coaliția se spărgea și, ținând cont de această treabă, întotdeauna și-au impus punctul de vedere. Sunt foarte buni la negocieri și sunt de cuvânt, dar cer mai mult decât ar trebui să primească. Deci, rămân la părerea mea că nu e o pierdere pentru actuala guvernare dacă pleacă UDMR de-acolo. Și e un câștig pentru Opoziție, vizavi de alegerile prezidențiale din această toamnă, pentru că nu uitați că UDMR este în PPE și că va sprijini candidatul de dreapta.

Vorbele apar în contextul în care s-a întâmplat zilele astea un fel de conflict între reprezentanții Uniunii și cei ai PSD, pe tema iniţiativei cetăţeneşti privind protecţia minorităţilor naţionale – Minority SafePack. Disputa guvernamentală, care l-a implicat direct pe Kelemen Hunor, a  apărut după ce Guvernul s-a alăturat, printr-o poziţie a Ministerului de Externe, Comisiei Europene în procesul privind respingerea inițiativei. Ponta a stat pe picioare și a declarat ritos că poate negocia aproape orice când vine vorba de coaliția de guvernare, dar, când intervine o problemă pe chestiuni de stat, „asta nu se poate negocia, chiar dacă, nu știu, cade Guvernul”.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.