Adrian Țuțuianu, replică la PNL: L-ați auzit vreodată pe Vladu, între 2008 – 2012, să spună ceva de Compania de Apă?

adrian tutuianu5

Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, îi dă astăzi o replică tăioasă deputatului Iulian Vladu, copreședinte PNL Dâmbovița, după comunicatul acestuia pe subiectul Companiei de Apă Târgoviște – Dâmbovița. Țuțuianu îi sugerează liberalului ca, înainte de a se mai pronunța pe această temă, să-și trimită memoria în trecutul nu foarte îndepărtat, perioada 2008 – 2013, când CATD era condusă de PDL, partidul lui Vladu:

Dl Vladu nu știe despre ce vorbește și nu înțelege nimic din Compania de Apă. O spun cu toată răspunderea. Dl Vladu ar trebui să-și asume că, în perioada 2008 – 2013, Compania de Apă a fost condusă de cei desemnați de PDL, cu rezultatele pe care le cunoașteți: mărirea prețului la apă, mărirea prețului la canal, punerea în pericol a POS 1 Mediu, achiziții făcute cu încălcarea legii.

Tot dl Vladu trebuie să-și asume cumpărarea de echipamente de protecție – salopete la preț de costum de lux. Tot dl Vladu va trebui să-și asume lucrurile pe care le constatăm noi astăzi: sunt cartiere, blocuri, străzi neracordate la apă sau care sunt racordate nelegal sau sunt racordate și nu plătesc nimic. Situația asta n-a apărut ieri, că este Constantin (n.a. – directorul CATD – Mircea Constantin) sau alaltăieri, că a fost Staicu (n.a. – Dorin Staicu – fostul director al CATD), ci trenează de ani de zile.

E foarte ușor să faci pe deșteptul pe ceva ce nu ai nicio răspundere și n-ai făcut nimic, niciodată. L-ați auzit vreodată pe Vladu, între 2008-2012, să spună ceva de Compania de Apă? L-ați auzit pe dl Caracota să spună ceva până acum, de curând? A fost membru în Consiliul de Administrație, el, mai erau 2-3 de la cabinetul lui Florin Popescu.

Hai să ne uităm un pic, fiecare, la ce-am făcut și nu doar să facem comentarii de tip politicianist. Compania de Apă are nevoie de sprijinul tuturor forțelor politice, al tuturor primarilor ca să poată să ducă la bun sfârșit programul pe 2014 – 2020. Și va avea nevoie de o majorare consistentă de capital social.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.