Adrian Țuțuianu: Suntem obligați să îngropăm definitiv sistemul Băsescu pe 16 noiembrie!

watermarked-conferinta extraordinara psd (7)

În discursul pe care l-a rostit aseară, în fața celor peste 4000 de pesediști dâmbovițeni adunați în Sala Polivalentă din Târgoviște pentru a lua parte la Conferința Județeană Extraordinară, președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a făcut referiri accentuate asupra a ceea ce a însemnat regimul politic coordonat de Traian Băsescu în anii de guvernare de dinainte de 2012. Țuțuianu a umblat la coarda sensibilă a colegilor de partid, amintindu-le de sacrificiile și luptele care au dus, în cele din urmă, la „destabilizarea” sistemului:

Vă vorbesc tuturor ca unei familii, o uriașă familie care a știut să treacă peste momente dificile în trecutul nostru politic nu foarte îndepărtat. Am rezistat, nu fără sacrificii, am luptat umăr lângă umăr și am reușit, în 2012, să destabilizăm un sistem toxic, murdar și incompetent care amenința să distrugă România. Nu l-am uitat nici eu, nu l-ați uitat nici dumneavoastră! Nu l-au uitat nici românii cărora li s-au tăiat salariile, nici pensionarii umiliți! Nu l-au uitat nici bolnavii aruncați din spitalele închise și nici profesorii sau elevii dați afară din școlile desființate. Nu l-au uitat românii puși să se lupte între ei, ca și cum țara asta ar fi fost un câmp de război pentru spectatorul de la Cotroceni. Ori pentru tot acest trecut, suntem obligați să îngropăm definitiv acel sistem pe 16 noiembrie! Îngroparea sistemului Băsescu înseamnă VICTOR PONTA PREȘEDINTE!

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.