ALDE Dâmbovița, primele concluzii după alegerile locale!

Georgica-dumitru

Președintele ALDE Dâmbovița, deputatul Georgică Dumitru, a vorbit astăzi despre rezultatul alegerilor locale din 5 iunie, raportându-se atât la scorul național, cât și la bilanțul local.

ALDE a trecut primul său test electoral. Pentru ALDE, aceste alegeri au reprezentat un examen de maturitate, un examen deloc ușor, având în vedere contextul politic. Ne-am asumat un drum dificil, încurajați fiind de dorința oamenilor de a fi reprezentați de un partid cu adevărat liberal. Rezultatul ALDE de la nivel național este unul, per ansamblu, pozitiv, ținând cont că este primul scrutin electoral pentru formațiunea noastră. Clasarea la nivel național pe locul al treilea, reprezintă un lucru pozitiv, un punct de la care putem să plecăm pentru alegerile din toamnă.

Cât privește rezultatele din Dâmbovița, este clar că ne-am așteptat la mai mult, atât la nivelul municipiului Târgoviște, cât și în unele localități unde am avut candidați buni, care au făcut campanie ca la carte. Dar trebuie să respectăm dorința electoratului și să ne asumăm deficiențele pe care le-am avut în organizare și în a comunica mesajele. Este foarte clar că, în Dâmbovița, avem un PSD foarte puternic, dar acest lucru nu este o scuză. Am reușit să fim a treia forță politică la nivel județean, dar aș fi dorit să ne poziționăm în clasament cu un scor mult mai bun.

În perioada următoare, între ALDE și PSD Dâmbovița vor avea loc discuții pentru ca, acolo unde contextul politic este de natură să ofere majorități ale celor 2 formațiuni în consiliile locale, acest lucru să se întâmple.

Bilanțul ALDE Dâmbovița:

  • 1 mandat de primar – Hulubești
  • 1 mandat de consilier municipal – Târgoviște
  • 1 mandat de consilier municipal – Moreni
  • 2 mandate de consilieri orășenești – Găești
  • 37 mandate de consilieri locali comunali

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.