Alexandru Oprea, administrator public al județului: Probleme cu memoria la PNL pe subiectul Companiei de Apă!

alexandru oprea 2

Se întâmpla acum o săptămână comunicarea de către PNL Dâmbovița a deciziei că partidul își retrage oamenii trimiși în Consiliul de Administrație al Companiei de Apă Târgoviște – Dâmbovița (Alexandru Mariuțan și Aurelian Popa), pentru a nu mai gira politic „gravele nereguli” existente acolo.

Pe subiect a avut o reacție și administratorul public al județului Dâmbovița, Alexandru Oprea. Acesta vorbește în emisiunea „Punctul pe I” de la Columna TV despre neseriozitatea abordării de către liberali a acestei probleme, acuzându-i pe urmașii vechiului PDL de probleme cu memoria:

Referitor la comunicatul PNL, nu este atributul meu să-l comentez, dar cred că domnii care l-au redactat se află într-o mare eroare. În primul rând, dl Aurelian Popa nu este la prima retragere dintr-un consiliu de administrație. Dumnealui își închipuie că se duce într-un consiliu de administrație doar ca să-și ia banii sau își închipuie că se duce tocmai pentru a lua decizii și a asuma niște lucruri care, într-un fel sau altul, necesită luarea unor decizii?! Mi-aduc aminte că și-a dat demisia și din CA de la Spital, motivând același lucru, că sunt nu știu ce probleme acolo și, până acum, nu am cunoștință să fi fost vreo problemă legată de activitatea Spitalului, cel puțin pe implementarea proiectului european.

A doua greșeală de comunicare – ei spun că acele proiecte sunt derulate prin Fondul de Mediu, ceea ce, cu tot respectul, denotă superficialitatea celor care, dacă nu au redactat comunicatul, măcar și l-au asumat, pentru că acele proiecte sunt derulate prin Ministerul Mediului, prin Organismele de implementare, fac parte din Programul Operațional Sectorial.

Fără să fiu malițios, am observat că mai ales cei proveniți din vechiul PDL cred că au probleme cu memoria. Pe vremea PDL-ului sau, mai precis spus, din 2009 până în 2012, dată de la care s-ar presupune că Partidul Social Democrat a girat, într-un fel sau altul conducerea Companiei de Apă, prețul la apă a crescut cu 326%! Atunci nu vorbeam despre incompetență?

Le-aș aduce respectuos în atenție colegilor mei competitori politici că aceste contracte de finanțare cu Banca Mondială, cu BERD, au fost făcute în anii 2009 – 2010, sub semnătura celor care, vremelnic, au condus acest județ și s-au aflat în prim-planul scenei politice dâmbovițene, contracte care presupuneau niște grafice de conformare: actualizarea prețurilor, a tarifelor, indexarea. Același lucru a fost și la serviciile de apă – canal, același lucru a fost și la serviciile de salubritate. E foarte ușor să spui că nenorociții ăia de la PSD sunt vinovați de tot răul produs, dar nimeni nu vrea să readucă în atenția opiniei publice faptul că aceste contracte au fost semnate și foarte greu mai pot fi denunțate la ora actuală.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.