Antrenor italian la Chindia Târgoviște / a fost secundul lui Mircea și Răzvan Lucescu

Chindia Târgoviște are un nou antrenor, după despărțirea de Vasile Miriuță. Clubul dâmbovițean s-a mișcat repede și l-a contractat pe italianul Diego Longo.

Bine ai venit, Diego Longo!🇮🇹
Diego Longo este noul antrenor principal al echipei Chindia Târgovişte. Tehnicianul in vârstă de 47 de ani a fost antrenor principal al echipelor: KF Teuta, FC Flamurtari, FK Kukësi si antrenor secund: Dinamo Kiev, Al-Hilal, PAOK Salonic si Skoda Xanthi.
Mult succes la Chindia Târgovişte şi cat mai multe reuşite la clubul nostru!
Este anunțul de pe pagina oficială a clubului de sub turn. Gazeta Sporturilor scrie că italianul a fost „mâna dreaptă a familiei Lucescu”. Pe Mircea Lucescu l-a secondat la Dinamo Kiev, iar înainte de asta, a fost mult timp alături de Răzvan Lucescu (preparator fizic la naționala României în mandatul lui Răzvan, din aprilie 2009 până iunie 2011; preparator la Rapid, El Jaish și Petrolul, apoi antrenor secund la Skoda Xanthi, PAOK și Al Hilal).
.
Mâine, de la ora 14.00, va avea loc o conferință de presă de prezentare a noului antrenor, la care va participa și președintele Lorin Pertrescu.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.