Au fost aleși cei 2 vicepreședinți CJD: Luciana Cristea și Antonel Jîjîie / cum au votat partidele

Echipă de conducere completă la Consiliul Județean Dâmbovița. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare de îndată, au fost aleși cei 2 vicepreședinți care-l vor seconda pe Corneliu Ștefan la șefia instituției.

Cum era de așteptat, PSD și-a folosit majoritatea din Consiliu pentru a-și impune ambii vicepreședinți. Aceștia sunt Luciana Cristea (vicepreședinte și în mandatul trecut) și Antonel Jîjîie (fost prefect al județului). Ei au obținut 20 de voturi pentru și 14 împotrivă, respectiv 19 pentru și 16 împotrivă. Asta înseamnă că 2 voturi au venit și de la PNL, în condițiile în care PRO ROMÂNIA a anunțat înainte de ședință că nu votează candidații PSD. De altfel, PNL nu a avut nicio propunere de candidat.

PRO ROMÂNIA a avut propriul candidat pentru un post de vicepreședinte – fostul subprefect Florina Mureșan, lider de grup, care a primit 16 voturi pentru.

Pentru mandatul 2020 – 2024, Consiliul Județean Dâmbovița este format din 35 de membri: 34 de consilieri județeni, plus președintele Corneliu Ștefan, ales uninominal.

Declarații Corneliu Ștefan la finalul ședinței:

Astăzi am convocat o ședință extraordinară a consiliului județean, în cadrul căreia, în primul rând, am validat cei trei consilieri supleanți, dar și comisiile de specialitate ale consiliului județean. Am propus plenului consiliului județean, în calitate de președinte, după consultări cu PNL și PRO România, zece comisii de specialitate – comisii pe care noi, cei din PSD, le-am gândit pentru consiliul județean, pentru următorii 4 ani.

Am ținut cont de trei aspecte: fostele comisii ale consiliului județean, comisiile din Parlamentul României și, nu în ultimul rând, comisiile din Parlamentul European. Din cele trei structuri am realizat aceste zece comisii. Sunt primul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița care a schimbat comisiile clasice.

La punctele 2 și 3 de pe ordinea de zi, am ales vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, în persoana doamnei Luciana Cristea și domnului Antonel Jîjîjie. Le mulțumesc tuturor colegilor mei, îi mulțumesc doamnei Luciana Cristea pentru continuitate, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, deoarece era nevoie de o persoană care să continue activitatea administrativă, și, nu în ultimul rând, vreau să-i mulțumesc domnului Antonel Jîjîjie, care s-a alăturat echipei noastre, care timp de 30 de ani a condus Prefectura Dâmbovița, prin funcțiile pe care le-a deținut – prefect, subprefect, secretar general.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.