Carmen Holban (PSD Dâmbovița), despre Dacian Cioloș: Un politician atât de valoros, că nimeni nu-l dorește! (declarație politică)

Carmen-Holban-PSD-06

Declarație politică

Nimic nu se compară cu mărirea și decăderea liderilor artificiali. Cum ajung ei în frunte, aduși de nicăieri, pentru merite pe care nici ei nu și le explică și cum decad în disprețul celor care-i adulau până mai ieri! E un tablou grotesc în care-l regăsim, în ultima perioadă, pe cel mai „valoros” premier pe care ni l-au vândut publicitarii din spatele său, dl Dacian Julien Cioloș.

Vă amintiți cu toții, îmi amintesc și eu perioada de după impunerea dlui Cioloș la guvernare, cu toată echipa lui de specialiști în tot și-n nimic. În ciuda unor evidențe social-economice devastatoare pentru bilanțul acelui guvern, nu puteai să ridici o vorbă urâtă la adresa Prim-Ministrului că erai desființat de armata din jurul lui. PNL și USR s-au întrecut atunci, într-un concurs dizgrațios, să-l slăvească public pe cel care le asigura puterea, hiperbolizându-i acțiunile, inventând calități politice de nedescris și construindu-i o imagine de zeu al competenței. Repet, evidențele nu contau pentru adulatori.

Și acum revin la ce spuneam la început despre liderii artificiali. Ne uităm în ultimele săptămâni la un fel de desen animat având drept protagoniști aceleași personaje: dl Cioloș, PNL și USR. De data asta, dl Cioloș, rămas șomer după o guvernare atât de glorioasă, nu-și mai găsește lăudătorii din perioada când era la putere. Statuia idolului s-a spart brusc și soldații (ne)credincioși au întors armele. Așa se face că dl Cioloș primește, unul după altul, refuzuri dintre cele mai categorice când vine vorba să intre în PNL sau USR. De unde nu conteneau cu laudele exagerate când era premier, liberalii și „salvatorii” României îi trântesc ușa în nas fostului idol și-i dezgroapă toate defectele. Ba unii fac eforturi mari să devină ridicoli și folosesc ca argumente pentru acest refuz tocmai guvernarea pe care ei înșiși au lingușit-o atâtea luni. Poleiala de un an s-a dus, la fel și caracterul.

Cam atât despre sinceritatea sus-numiților. Am făcut această declarație după ce am văzut, zilele trecute, o nouă sforțare de înviere a „triunghiului” Cioloș – PNL – USR. Demers pe care-l consider la fel de serios ca mostrele de caracter pe care și le-au dovedit din plin cele 3 părți în ultimele săptămâni.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.