Cel mai apăsat mesaj la Conferința PSD Dâmbovița: Președintele României în 2024 / Ciolacu, Stănescu, Grindeanu, Corneliu Ștefan, Cristian Stan

Evenimentul politic al sfârșitului de an, în Dâmbovița, a fost Conferința de alegeri a Organizației PSD Dâmbovița, desfășurată aseară, la Sala Polivalentă din Târgoviște, în prezența a peste 3.000 de membri, militanți, invitați. Nu alegerile în sine, al căror rezultat era dinainte cunoscut, au fost așteptate, cât mesajele liderilor, mai ales că a fost aici toată conducerea centrală a PSD (Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Petre Daea și alții).

Dincolo de felicitări pentru echipa și performanțele Organizației Dâmbovița, cel mai rostit și mai apăsat mesaj din discursuri a fost cel referitor la anul electoral 2024, cu dorința și asumarea mai ferme ca oricând a câștigării alegerilor prezidențiale după mai bine de două decenii.

Marcel Ciolacu:

Sunt ferm convins că, în anul 2024, Președintele României va fi un președinte de Stânga. În schimb, viitorul candidat pentru funcția de Președinte al României, pe care-l vom susține noi, nu-l mai aleg Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, Corneliu Ștefan, Gabriela Firea, Victor Negrescu… Acest candidat va fi ales de către dumneavoastră. Toți cei care se vor înscrie în cursa pentru cea mai înaltă demnitate în statul român vor trebui să vină și, întâi, să obțină votul dumneavoastră. S-a terminat perioada în care o mână de oameni decidea cine este candidatul dumneavoastră; este cazul să învățăm din greșelile făcute.

Paul Stănescu:

În 2024, eu am speranță că, nu numai la Dâmbovița, vom câștiga alegerile în toată țara. Cred, am speranța și simt aici, în sală, că, pentru prima dată după 24 de ani, PSD va reuși să dea un Președinte de Stânga. Ne dorim foarte mult acest lucru.

Sorin Grindeanu:

România are nevoie, din 2024, după 20 de ani, de un președinte de Stânga. De 20 de ani facem experimente cu președinți de Dreapta. (…) Vedeți acum că cei mai mari critici ai președintelui Klaus Iohannis sunt niște domni care ne spuneau în 2014 sau 2019, când a fost campania cu Victor Ponta, cât de bun este față de candidatul nostru. La fel, în 2004, ne explicau aceiași domni cât de bun este Traian Băsescu față de Adrian Năstase. Și sunt primii care încep acum să înjure. Eu cred că toată această turbulență de Dreapta trebuie să se încheie. Și începutul sfârșitului va fi în mai, când Prim-ministru al României va deveni Marcel Ciolacu.

Corneliu Ștefan:

Urmează un an 2024 foarte greu, un an electoral fără precedent, vom avea 4 rânduri de alegeri. Avem, la începutul anului, alegerile europarlamentare, avem alegeri locale, avem alegerile parlamentare, foarte importante pentru a avea un număr cât mai mare de parlamentari, ca să avem un cuvânt de spus la întocmirea guvernului și, nu în ultimul rând, avem alegerile prezidențiale. Pentru prima dată, din 2004 până astăzi, PSD poate să dea un președinte al românilor, un președinte care să fie mai aproape de comunitățile locale, un președinte care să ne asculte, un președinte al nostru.

Cristian Stan:

Referitor la anul 2024, o să-mi permit să mă hazardez și într-un pronostic și anume: vom câștiga alegerile europarlamentare, vom bate rău, dar rău de tot, la alegerile locale, la fel și la parlamentare și vom câștiga alegerile prezidențiale, contribuind, într-o măsură importantă, la obținerea unei victorii pe care Partidul Social Democrat va fi așteptându-o, în 2024, de 24 de ani.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.