Concluzii la final de an: Direcția Silvică Dâmbovița, rezultate peste indicatorii programați!

costel preda (2)

Direcția Silvică Dâmbovița se poate mândri cu rezultate foarte bune la sfârșit de an. Bilanțul descris de directorul Costel Preda arată depășirea tuturor indicatorilor fixați în programul anual al instituției:

Față de un program de 310 miliarde (lei vechi) – cifră de afaceri a Direcției Silvice Dâmbovița, noi am realizat, la 11 luni, 320 de miliarde. La 11 luni am avut profit 25 de miliarde, în condițiile în care programul este de 10 miliarde.

Din punct de vedere tehnic, principala noastră preocupare este să asigurăm integritatea fondului forestier, atât de stat, la cele 3,2 milioane ha cât are Regia Națională a Pădurilor și, respectiv, 54 de mii ha cât are Direcția Silvică Dâmbovița, dar și a acelor suprafețe care sunt administrate de către RNP, vegetație forestieră care aparține persoanelor fizice și juridice private.

Mai avem o mare responsabilitate: totdeauna să împădurim cel puțin atât cât se taie, vorbim de tăierile rase. Am depășit cu 25% programul la regenerări artificale (60 ha față de 47 ha programarea anuală). Iar la regenerări naturale, față de 100 ha am realizat 102 ha. Totdeauna vă spun că pădurea cea mai sănătoasă rezultă din regenerările naturale. Cele mai valoroase, trainice și rezistente arborete sunt cele care rezultă din regenerări naturale, cu prioritate din sămânță.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.