CONGRES PSD: Adrian Țuțuianu va candida pentru un post de vicepreședinte la nivel național!

 

adrian_tutuianu

Se va întâmpla pe 18 octombrie Congresul extraordinar al Partidului Social Democrat, eveniment în cadrul căruia se va alege noua structură de conducere. Exceptată va fi funcția de președinte, aceasta urmând a fi validată cu o săptămână înainte, pe 11 octombrie, în cadrul alegerilor interne din cadrul partidului.

Pentru social-democrații dâmbovițeni, Congresul va fi important prin faptul că liderul de la județ, Adrian Țuțuianu, va candida pentru o funcție de vicepreședinte la nivel național. În cadrul întâlnirilor zonale pe care PSD Dâmbovița le-a avut până acum și care vor continua zilele următoare, s-a întărit ideea ca organizația să fie reprezentată politic în structura de conducere națională, argumentul fiind performanțele electorale pe linie, începând cu localele din 2012.

Adrian Țuțuianu: Colegii mei au considerat că este util să intru în competiția pentru funcția de vicepreședinte al partidului la nivel național. Urmează să discut în aceste zile cu mai mulți colegi din țară și să obțin recomandarea, susținerea, sper eu, a mai mult decât o organizație județeană. Colegii noștri au apreciat că e util să fim reprezentați la nivelul de vârf al partidului și că rezultatele pe care noi le-am obținut din 2012 până astăzi ne califică drept una din organizațiile puternice ale PSD, care trebuie să aibă și o reprezentare corespunzătoare în structurile de conducere.

În cadrul Congresului extraordinar se vor alege 16 vicepreședinți naționali, fiecare cu atribuții pe zona de coordonare, de organizare, dar și cu atribuții pe domenii de activitate. S-a renunțat la împărțirea vicepreședinților pe regiuni.

PSD Dâmbovița va avea una din cele mai numeroase delegații la Congres, formată din 110 membri.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.