De vineri, vom putea merge, din nou, la Cinema „Independența” / program, tarife

Cinematograful „Independența” din centrul municipiului Târgoviște va proiecta, din nou, filme, după o pauză de peste un deceniu, timp în care clădirea, ajunsă în paragină, a fost reabilitată, modernizată și tranformată într-una dintre cele mai ofertante ca oportunități de organizare a evenimentelor.

Vineri, sâmbătă și duminică vom avea primele filme, acesta fiind, pentru moment, programul cinematografului. În funcție de solicitările ulterioare, el va putea fi extins și în afara weekend-urilor. Sâmbătă și duminică vor fi și filme pentru copii, iar de Crăciun, un spectacol special.

Cristian Stan, primarul municipiului:

În acest moment, putem spune că am reușit să depășim toate problemele pe care le-am întâmpinat, unele artificale, așa cum a fost cu Ministerul Dezvoltării și predarea Cinematografului către Primăria Târgoviște. Săptămâna aceasta, după o pauza de 15-20 de ani, vom avea primele filme proiectate la Cinema „Independența”. Vineri, sâmbătă și duminică va fi programul clasic; sigur, în funcție de solicitări vom putea avea și alte reprezentații.

Filmele vor fi producții 2020-2021, pe 17 decembrie vom avea și o premieră națională și cam tot ceea ce apare nou vom încerca să aducem și la Târgoviște.

Pe ceea ce înseamnă prezența la cinema, suntem sub incidența legislației specifice cu restricțiile; în orice caz, este o sală generoasă, avem aproape 500 de locuri și cel mai mare ecran de proiecție cinema din România. (…) De altfel, Cinematograful „Independența” este clasificat în prima categorie în funcție de condițiile oferite spectatorilor, deci, mai sus de atât nu se poate.

Am reușit nu doar să transformă o ruină într-o clădire foarte frumoasă, dar și să redăm orașului un simbol. WEra deprimant să vedem în centrul orașului o clădire care se deteriora pe zi ce trece. Îmi aduc aminte că, undeva în 2015, am venit aici și erau lilieci în camera de proiecție.

De astăzi, funcționează și site-ul dedicat cinematografului: cinema-independenta.ro

Tarifele pot fi consultate aici.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.