S-a întâmplat astăzi, la Târgoviște, prima conferință de presă a Partidului România Unită – filiala județeană Dâmbovița. Momentul a fost ales cu ocazia vizitei președintelui și fondatorului formațiunii, deputatul Bogdan Diaconu, cel care a dorit să cunoască situația organizației de aici. Care situație, spune Diaconu, e una îmbucurătoare pentru „centru”, PRU Dâmbovița, condus interimar de consilierul județean Florin Antoniu, clasându-se în topul celor mai puternice filiale din țară, lângă Gorj, Vâlcea și Timiș.
Bogdan Diaconu: Suntem aici pentru a lansa și anunța public constituirea filialei Partidul România Unită Dâmbovița, filiala Dâmbovița a „partidului lui Țepeș”, în Târgoviște, oraș al lui Țepeș, la o aruncătură de băț de Turnul Chindiei, construit în timpul domniei lui Vlad Țepeș. Am plăcerea și bucuria să pot mulțumi astăzi dlui Florin Antoniu, președinte interimar al PRU Dâmbovița și echipei pe care o conduce pentru ceea ce au reușțit să realizeze într-un timp destul de scurt, pentru faptul că au ajuns la 800 de membri, pentru că au acoperit organizații teritoriale în 37 de localități din cele 89 ale județului.
Preocupările noastre principale, majore sunt acelea de a promova un naționalism modern, un naționalism economic care își propune să protejeze capitalul românesc în lupta cu cel străin, să protejeze și să stimuleze întreprinzătorul privat român în competiția sa total inegală cu marile corporații internaționale și multinaționale. În centrul blazonului nostru îl avem pe domnitorul Vlad Țepeș, pentru că noi considerăm că transmite cel mai bine și mai fidel societății mesajul de justiție și echitate socială, de domnie a legii. Suntem un partid declarat ca naționalist, dar un naționalism modern, și nu delirant, cum ați mai văzut în ultimii 25 de ani discursuri delirante care au făcut mai mult rău conceptului de patriotism și naționalism.
PRU va participa singur la alegerile locale și generale de anul viitor, targetul fixat fiind de cel puțin 10%. Partidul va desfășura primul congres pe 8 noiembrie. La nivelul județului Dâmbovița, conferința județeană de alegeri se va organiza până cel târziu la 31 ianuarie 2016.
Onoare muncii!
Un Comentariu