Florin Bănică (comisar Garda de Mediu), după inaugurarea rețelei de canalizare de la Corbii Mari: Sper ca exemplul să fie preluat și de alte localități

Primăria Corbii Mari a inaugurat, ieri, unul dintre cele mai așteptate proiecte ale comunității – rețeaua de canalizare, finanțată din bani europeni, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Investiția a costat 4,5 milioane lei și presupune realizarea infrastructurii de apă uzată pe 7,6 km de conductă cu 290 de racorduri la proprietăți.

La eveniment au participat primarul Ionuț Bănică, președintele CJD – Corneliu Ștefan, parlamentarii Marian Țachianu și Carmen Holban, precum și comisarul general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu – Florin Bănică. Acesta din urmă a făcut și câteva precizări:

Ieri, am participat la un eveniment important pentru locuitorii comunei Corbii Mari și pentru mediu, în general: inaugurarea stației de epurare a apelor uzate și a unui tronson de 7,6 km rețea de canalizare, investiție finanțată din fonduri europene, care se ridică la 4.500.000 lei.

Asemenea investiții reprezintă o dovadă că se pot face multe lucruri utile pentru cetățeni și pentru mediu, atunci când autoritățile locale vor să se implice. Eu sper că exemplul de la Corbii Mari va fi preluat și implementat în cât mai multe localități, pentru că avem nevoie de fapte în politicile de mediu și îmbunătățirea serviciilor publice. Dincolo de faptul că sunt așteptate de cetățeni, asemenea investiții sunt esențiale pentru minimizarea impactului asupra mediului și îmbunătățirea calității vieții.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.