Florina Mureșan a fost aleasă președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PRO ROMÂNIA Dâmbovița / declarații și componența după vot

Florina Mureșan, consilier județean, a fost aleasă președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PRO ROMÂNIA Dâmbovița. Evenimentul s-a consumat astăzi, la Târgoviște și a însemnat constituirea propriu-zisă a Ligii, fiind pentru prima dată când PRO ROMÂNIA are aleși locali (116 în județ) în urma alegerilor de anul trecut.

Florina Mureșan este liderul grupului de consilieri județeni PRO ROMÂNIA și o voce critică la adresa PSD și PNL în ședințele CJD. De altfel, și în mesajul adresat astăzi, ea a subliniat această atitudine și le-a cerut-o și colegilor din consiliile locale:

Suntem cei mai vocali în Consiliul Județean, după cum ați văzut. Deranjăm foarte mult, dar asta nu înseamnă că o să ne oprească cineva, din contră. Eu voi sancționa orice derapaj administrativ sau politic din Consiliul Județean și nu mă voi opri 4 ani. I-am spus-o și peședintelui CJD într-o discuție privată, dar și public. Voi sancționa tot ce trebuie sancționat în Consiliul Județean și asta va trebui să faceți și dumneavoastră în consiliile locale, să ne țineți la curent cu ce se întâmplă acolo și, eventual, să vă ajutăm, astfel încât să nu fiți acuzați că ați coalizat cu partidul care are majoritate în consiliul local respectiv. Să nu plecați capul.

Adrian Țuțuianu, liderul PRO ROMÂNIA Dâmbovița:

Este un eveniment politic important pentru noi și un eveniment important, îndrăznesc să spun, va fi constituirea Ligii Aleșilor Locali la nivel național, în luna martie, pentru partid, pentru evoluțiile lui ulterioare, dar și pentru România. Eu cred că, încet-încet, oamenii înțeleg că au făcut niște erori mari de judecată în decembrie 2020. Sunt convins că, încet-încet, vor fi reevaluate opiniile asupra unor oameni politici și, în felul acesta,PRO ROMÂNIA se va regăsi într-un fel pe scena politică națională.

A doua subliniere: știu că mulți sunteți dezamăgiți de rezultatele pe care le-ați obținut la alegerile locale și parlamentare. Practic, am muncit cel mai mult dintre toate partidele politice, iar rezultatele n-au fost pe măsura așteptărilor noastre. Sunt și cauze obiective, ne-am bătut cu 2 partide mari, într-un context în care primarii erau așezați pe scaune și au avut finanțări masive din 2012 până-n 2020. Ați fost foarte mulți dintre voi la prima candidatură și n-ați știut cum să abordați foarte bine lucrurile; acum aveți ceva mai multă experiență.


Componența Ligii Aleșilor Locali PRO ROMÂNIA Dâmbovița, în urma votului secret de astăzi:

Președinte: Florina Mureșan

Prim-vicepreședinți:

  1. Cosmin Bozieru (consilier municipal Târgoviște)
  2. Răzvan Bănaru (primar Vârfuri)
  3. Matei Gheorghiță (primar Șelaru)

Secretar executiv: Gheorghe Voican (consilier local I.L. Caragiale)

Vicepreședinți:

  1. Răzvan Bejan (consilier municipal Moreni)
  2. Vlad Coman (consilier local Nucet)
  3. Cristian Vălu (consilier local Băleni)
  4. Veronica Călin (consilier local Găești)
  5. Florin Catană (consilier local Runcu)
  6. Marius Herghea (consilier local Potlogi)
  7. Marius Buzescu (consilier local Bărbulețu)

Membri:

  1. Relu Drăgușin
  2. Cătălin Neculăescu
  3. Viorel Drăgoescu
  4. Gheorghe Popescu
  5. Maria Ioniță
  6. Robert Dumitru
  7. Dan Ionescu

 

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.