Fostul ministru al Apărării, analiză: Avem Rusia la gurile Dunării, sunt mai pesimist decât analiștii / Mi-e teamă pentru Moldova

Fostul ministru al Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, crede că ofensiva Rusiei în Ucraina poate avea consecințe nedorite și în direcția României. Într-o analiză asupra a ceea ce se petrece acum în Ucraina, Țuțuianu a vorbit despre vulnerabilitățile care au condus la această atitudine a Rusiei și despre riscul vecinătății țării noastre cu războiul:

Occidentul a fost neglijent în modul în care a privit Rusia. Sancțiunile impuse după 2014, după ocuparea Crimeii, n-au avut rezultatele scontate. Ca unul care a urmărit ce se întâmplă, am avut și poziții importante în statul român, vă spun că Peninsula Crimeea, în câțiva ani de zile, a fost transformată într-un adevărat portavion; există acolo facilități militare extraordinar de importante, toate cu dotări de ultimă generație, există două baze aeriene mari. De asemenea, Sevastopolul este aproape, punct important – niciodată, Rusia n-ar fi dorit ca acolo să existe altceva decât flota rusă.

De ce atacă acum Odessa? Pentru că și acolo sunt anumite facilități militare importante. Rezultatul este că, astăzi, avem Rusia la gurile Dunării, a ocupat Insula Șerpilor, iar eu sunt mai pesimist decât majoritatea analiștilor și nu cred că Rusia va respecta hotărârea Tribunalului de la Haga prin care a fost delimitat Platoul Continental, vom avea probleme. Am văzut niște reacții ale unor oameni politici și din partea MAE că există o hotărâre; există, dar, așa cum alte hotărâri, tratate, convenții internaționale n-au fost respectate de Rusia, ne putem aștepta la același lucru.

La momentul acesta, este foarte clar că granița de est a NATO și UE este pe Prut. (…) După cum este clar că Ucraina, chiar dacă rezistă astăzi, va avea, în final, rupturi teritoriale importante – Donetsk, Luhansk, Mariopol, nu cumva și Odessa, cum cred eu, ca apoi să se facă un coridor care să ducă, prin Transnistria, până sus. Mi-e teamă de Moldova, pentru că Moldova nu are nimic. N-are nicio protecție, nu e membru NATO, UE, n-are armată națională, doar câțiva soldați, niciun fel de dotări. Deci, să treci din Transnistria până la vama Albița îți trebuie 2 ore.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.