FOTO: Ministrul Educației a inaugurat școlile din Bălteni și Valea Mare!

Prezent ieri în județul Dâmbovița pentru o vizită de lucru care s-a întins pe parcursul întregii zile, ministrul Educației,Remus Pricopie, a participat la inaugurarea a două școli reabilitate și modernizate cu bani europeni. Evenimentul s-a potrivit cum nu se poate mai bine pentru elevii și profesorii care încep astăzi noul an școlar 2014 – 2015 în unități noi.

Școala de la Bălteni (com. Conțești) a fost realizată în cadrul unui proiect derulat prin Programul Operațional Regional. Investiția se ridică la 6,9 milioane lei și a însemnat reabilitarea infrastructurii existente (6 săli de clasă, arhivă, birouri, grupuri sanitare și o magazie), precum și extinderea cu un corp P+1, pe același aliniament al construcției existente. Noul corp de clădire adăpostește un cabinet de psihologie, o bibliotecă cu sală de lectură, 2 laboratoare cu anexe, grupuri sanitare. Proiectul a demarat în luna aprilie a anului 2013.

La evenimentul de inaugurare, alături de ministrul Remus Pricopie și de gazda festivității, primarul Marian Alexandru, au fost prezenți președintele Consiliului Județean – Adrian Țuțuianu, vicepreședintele Ioan Marinescu, senatorul Leonardo Badea, inspectorul școlar general – Luminița Preda, cadre didactice, părinți și elevi din localitate.

Marian Alexandru: Mă bucură prezența cadrelor didactice, care, de-a lungul anilor, au fost profesori la Școala Conțești, la Școala Bălteni. Mă bucur enorm că n-au uitat școala, că n-au uitat că aici și-au petrecut cea mai mare parte din viață. Mă bucură că toți copiii din Conțești au școli bine dotate, cu tot ce trebuie. Le urez bun venit în noul an școlar tuturor elevilor, tuturor profesorilor.

Adrian Țuțuianu: S-au întâmplat foarte multe lucruri bune la Conțești. Dacă, astăzi, inaugurăm o școală care a costat 70 de miliarde, este meritul lui Marian, că a știut să scrie un proiect la momentul respectiv. Dacă discutăm de școala din satul Conțești, este tot meritul lui Marian, că a știut și acolo să scrie un proiect. Sunt 140 de miliarde de lei pentru cele 2 școli. Din taxe și impozite de la bugetul local sau bugetul județean, lucrurile astea n-ar fi putut fi realizate niciodată. Îmi aduc aminte, trebuie să avem un pic și memorie istorică, că veneam pe-aici, prin școala asta, mai aveam câte o întâlnire în urmă cu 10-12 ani de zile. Și pot să fac comparații fără să-mi fie teamă că greșesc în vreo apreciere. Sper ca această școală să-i aducă pe toți copiii din zonă la studiu și sper să contribuie la ridicarea nivelului general de pregătire. Felicit administrația publică locală, vă mulțumesc dumneavoastră, cadrelor didactice, pentru că ați desfășurat activitatea în condiții mai dificile în ultima perioadă, vă urez să vă bucurați de școala nouă și dotările aferente și să avem rezultate cât mai bune în anul școlar care urmează. Să fie într-un ceas bun!

Remus Pricopie: Eu cred că sunt multe de spus, dar, dacă ne uităm la acești copii și vedem bucuria lor că vor învăța într-o școală care arată altfel decât arăta acum 1 an sau decât arăta acum 2-3 luni, când am vizitat-o, este suficient. S-a tot vorbit despre Uniunea Europeană, despre fonduri. Evident, discursuri abstracte până când nu vezi ceea ce se poate face cu acești bani. Sunt bani care, ani de zile, nu au fost folosiți. După cum bine știți, am fost în situația de a pierde sute de milioane, ba chiar miliarde de euro. În ultimii 2 ani, am făcut tot ceea ce se poate ca acești bani să meargă acolo unde avem nevoie mai mult. Și numai anul trecut, cu ajutorul Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Dezvoltării Regionale, cu sprijinul domnului Victor Ponta – Prim Ministru, am mutat 240 de milioane de euro din axe unde se pare că nu existau șanse să se folosească acei bani eficient către Educație. Această unitate de învățământ, dar și cealaltă, pe care am vizitat-o mai devreme (n.a. – școala din satul Conțești, aflată în plin proces de reabilitare), sunt beneficiarele a o parte din această sumă.

foto6 foto7 foto8 foto9 foto10 foto11 foto13 foto14 foto15 foto16 foto17

O altă unitate de învățământ finalizată și inaugurată de ministrul Educației a fost Școala gimnazială Valea Mare. Tot bani europeni au fost utilizați în proiectul de reabilitare, de data asta prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Urmașii Basarabilor”. Investiția a costat 200 de mii de euro, fonduri utilizate, potrivit primarului Constantin Miu, pentru refacerea acoperișului, înlocuirea tablei și a sistemului de scurgere a apelor pluviale, înlocuirea plafonului, montarea lambriului în toate sălile de clasă și pe holuri, reparația pereților, a pardoselii, înlocuirea tâmplăriei interioare, refacerea pereților și dotarea cu mobilier.

Luminița Preda: Ne bucurăm să sărbătorim astăzi, împreună, finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a Școlii gimnaziale Valea Mare, investiție menită să ofere un mediu școlar adecvat, prietenos elevilor, cadrelor didactice, personalului școlii, comunității. Școala reprezintă un spațiu deschis tuturor celor care doresc să se informeze, să cunoască mai mult, să descopere și să se descopere. Știm cu toții că educația primită la școală este cheia formării personalităților de mâine, este esențială în formarea caracterelor puternice ale generațiilor viitoare și că un învățământ de calitate se poate realiza în edificii moderne, dotate cu o bază materială corespunzătoare.

Adrian Țuțuianu: Îl felicit pe domnul primar pentru lucrurile bune pe care le-a realizat aici. Am lucrat împreună și eu sunt mândru că l-am ales să fie candidatul nostru. Sunt convins că dumneavoastră aveți satisfacția că un om gospodar mișcă lucrurile în localitate cum nu s-au mișcat ani de zile înainte. Vă asigur că îi voi fi alături în toate proiectele pe care le avem aici. Sunt proiecte la care am lucrat împreună.

Remus Pricopie: Ceea ce a fost de spus, s-a spus. Sunt eforturi care s-au făcut și le facem pentru copii, pentru viitor. Sunt părinte, înainte de a fi profesor sau ministru și e foarte important ca acești copii să se simtă bine la școală. De multe ori ne întrebăm de ce copiii n-au rezultate, dar, în primul rând, ar trebui să ne întrebăm dacă noi am făcut tot ceea ce trebuia făcut pentru ca acești copii să se simtă la școală ca acasă.

foto23 foto24 foto25 foto26 foto27 foto28

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.