GALERIE FOTO: Campus preuniversitar la standarde europene, inaugurat la Voinești în prezența ministrului Educației

S-a întâmplat ieri, la Voinești, tăierea panglicii inaugurale a unei investiții pe care comuna Voinești o așteaptă de mai bine de 7 ani de zile, de când a demarat proiectul. Liceul Tehnologic de la Voinești a fost, în sfârșit, finalizat, iar anii de așteptare par a fi uitați în fața unei realizări absolut remarcabile. O investiție de 68 de miliarde lei vechi, din care 37 fonduri europene, 15 guvernamentale, 12 din bugetul local al comunei și 4 de la Consiliul Județean, în urma căreia a luat ființă un complex educațional la standarde cu adevărat europene: liceul propriu zis, sala de sport echipată în totalitate și un campus care oferă elevilor cele mai bune condiții de cazare și studiu.

Panglica obiectivului a fost tăiată de ministrul Educației – Remus Pricopie, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Adrian Țuțuianu, inspectorul școlar general – Luminița Preda și gazda evenimentului, primarul comunei Voinești – Gabriel Sandu. Au mai fost prezenți la festivitate parlamentarii de Dâmbovița – Leonardo Badea, Radu Popa, Carmen Moldovan, Georgică Dumitru și Florin Popescu, vicepreședintele CJD – Ioan Marinescu, primari din județ, consilieri locali și județeni, profesori, elevi și foarte mulți localnici.

Gabriel Sandu: Inaugurăm poate cea mai mare investiție realizată la nivelul localității Voinești, o investiție vitală nu numai pentru comuna Voinești, ci și pentru Valea Dâmboviței – terminarea lucrărilor de reabilitare la fostul liceu agricol, ulterior grup școlar, astăzi liceu tehnologic. Liceul a fost înființat în anul 1955, anul în care, la nivelul localității Voinești, a fost înființată și Stațiunea de Cercetări Pomicole. Ombilical, aceste 2 instituții au fost de o însemnătate extraordinară nu numai pentru comuna Voinești, ci și pentru toată Valea Dâmboviței, fiindcă astăzi nu știu cum ar fi arătat Valea Dâmboviței dacă nu aveam stațiunea și acest liceu.

Lucrările de reabilitare ale Liceului Agricol Voinești au fost demarate în anul 2007 și, pe această cale, vreau să mulțumesc fostului primar și consiliului local de la acea perioadă, consiliu local din care făceam parte, fiindcă atunci s-au pus bazele reabilitării clădirii-mamă. Am votat și am fost de acord. Primul proiect a fost prin Banca Mondială. În momentul în care s-a terminat procedura de achiziție publică, firma care a câștigat licitația a intrat în insolvență, nemaiputând să-și respecte contractul. Guvernul României, prin Ministerul Educației, a reluat acest proiect, s-a repetat procedura de achiziție publică și a fost preluat de Consiliul Local în perioada 2008 – 2012. Pașii au fost grei, anevoioși. În anul 2009, împreună cu echipa de proiect din cadrul Primăriei Voinești – și vreau să le mulțumesc din suflet, – am scris proiectul intitulat „Modernizare și reabilitare campus preuniversitar și construirea unei săli de sport la Liceul Agricol Voinești. În anul 2011 a fost semnat contractul de finanțare, iar în vara anului 2012 au început lucrările de execuție.

Adrian Țuțuianu: Am avut astăzi o zi cu totul specială. Practic, deschiderea anului școlar 2014 – 2015 s-a produs în județul Dâmbovița. (…) Inaugurăm astăzi un campus preuniversitar, cu adevărat de nivel european. Este, ca să spun în acest fel, proiectul cel mai important de pe Valea Dâmboviței în materie de învățământ, pe care va trebui să-l gestionăm în anii care vin așa cum se cuvine. Și asta înseamnă să vedem foarte bine ce profil dăm, vom veni cu lucruri noi, care să atragă elevii de pe Valea Dâmboviței și să putem pune cu adevărat în valoare lucrurile care s-au construit aici.

Remus Pricopie: Am acceptat să fiu parte a echipei lui Victor Ponta, fiindcă știam de proiectele pe care le-am început la Ministerul Educației de-a lungul timpului și mi-am asumat să finalizăm acest proiect. Și iată că, astăzi, noi toți de bucurăm la Voinești, dar în toată țara sunt sute de obiective, începute de ani buni și care au reușit să se finalizeze prin alocările corespunzătoare din fondurile structurale. Este cea mai palpabilă investiție pe care o putem face. (…) Mai sunt și alte proiecte, pentru că e important să avem condiții decente pentru profesori și pentru elevi, dar trebuie să investim și în profesori și elevi, nu doar în betoane. (…) Voineștiul este unul singur în țară și, dintr-un anumit punct de vedere, și în Europa. Toată lumea știe că aici este cea mai puternică bază și cea mai celebră stațiune de pomicultură din țară. Cred că acest liceu trebuie să contribuie, împreună cu universitățile de profil, la consolidarea acestei componente a producției agricole din județ. Poate aici, împreună cu Universitatea, veți face și un colegiu pentru învățământ agricol, colegiu post-liceal, că tot e la modă acest subiect. În acest fel se vor asigura formarea specialiștilor, locuri de muncă, dar și economie locală.

foto39 foto32 foto29foto30 foto31 foto33foto37 foto34 foto35 foto36 foto38 foto40 foto41 foto42 foto43 foto44 foto45 foto46 foto47 foto48 foto49 foto50 foto51 foto52 foto53 foto54 foto55 foto56

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.