GALERIE FOTO: Palatul Potlogi, înaintea marii inaugurări!

potlogi

Se va întâmpla mâine, 29 noiembrie, în cadrul unei festivități de amploare, inaugurarea lucrărilor de restaurare și modernizare a Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi. Evenimentul este unul de referință în zona istorică și turistică națională, ctitoria voievodului-martir Constantin Brâncoveanu devenind, prin refuncționalizare și restaurare, o destinație precisă a iubitorilor de cultură și spiritualitate.

La inaugurarea de mâine sunt așteptate în jur de 2500 – 3000 de persoane din județul Dâmbovița și nu numai. Vin oaspeți din Republica Moldova, Spania, alături de invitați de la București, din structurile centrale guvernamentale, ADR Sud-Muntenia, membri ai Academiei Române, primari, parlamentari, șefi de deconcentrate.

Slujba religioasă va fi oficiată de IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon al Târgoviștei.

Proiectul Palatului Potlogi, derulat de Consiliul Județean Dâmbovița prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, are o valoare totală de 40.795.151,20 lei (inclusiv TVA), din care 26.161.408,57 lei finanțare nerambursabilă. Lucrările au fost o bună perioadă blocate (din cauza rezilierii, în 2013, a contractului inițial de execuție) și reluate în august 2014.

În același timp cu lucrările pe proiectul european, s-au realizat 2 investiții adiacente: amenajarea pârâului Tudorel, din zona învecinată ansamblului brâncovenesc – prin lucrări de salubrizare, igienizare și construcția unei punți pietonale peste pârâu, respectiv amenajarea unei parcări în zona Ansamblului Brâncovenesc, pe latura din față și zona laterală, pe o suprafață de 1.000 m². Parcarea va deservi atât autoturismele de tonaj mic, cât și autocarele turistice.

Onoare muncii!

palatul potlogi (2)potlogi (1) potlogi (2) potlogi (3) potlogi (4) potlogi (5) potlogi (6) potlogi (7) potlogi (8) potlogi (9) potlogi (10) potlogi (11)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.