Încă o autospecială de intervenție achiziționată din bani europeni pentru pompierii dâmbovițeni

isu (2)

Începând de astăzi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Basarab I” al județului Dâmbovița a primit în dotare o nouă autospecială de intervenție cu apă și spumă, de capacitate mare (9.000 l). Echipamentul a fost achiziționat în cadrul celei de-a doua etape a unui proiect european amplu, având drept beneficiar Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Situații de Urgență Sud – Muntenia”, formată din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman. Proiectul se derulează prin Programul Operațional Regional și are o valoare totală de 21.560.000 lei. Contribuția Consiliului Județean Dâmbovița la cheltuielile proiectului este de 61.600 lei.

În cadrul acestei etape, județul Dâmbovița va beneficia de 2 autospeciale pentru lucrul cu apă și spumă: cea de capacitate mare (9.000 l) primită astăzi și încă una de capacitate medie (7.000 l), care va intra în dotarea Inspectoratului până la sfârșitul anului. Cele 2 se adaugă unui număr de 6 autospeciale și 4 ambulanțe achiziționate, tot din fonduri europene, în prima etapă a proiectului.

Autospeciala primită astăzi va fi repartizată Gărzii de Intervenșie Răcari din cadrul Detașamentului de Pompieri Titu.

La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Adrian Țuțuianu, primarul orașului Răcari – Marius Caravețeanu, vicepreședintele Consiliului Județean Teleroman – Nicolae Zavera, inspectorul șef al ISU „Basarab I” Dâmbovița – col. Mirel Mietreanu, șefi de instituții publice din județ.

Adrian Țuțuianu: Vreau să subliniez încă o dată că tot ce aducem și repartizăm în județ, repartizăm după criterii care sunt obiective, și nu după apartenențe politice. Cea de-a doua autospecială urmează s-o primit în perioada următoare, în foarte scurt timp și o vom dirija către centrul de la Voinești. Am ținut cont de problemele specifice fiecărei zone.

Marius Caravețeanu: Vă mulțumesc, domnule președinte, că încercați, timid, dar sigur, să intrăm într-o normalitate în ceea ce privește repartiția utilajelor, a fondurilor, indiferent de sursa acestora. Mi-aduc aminte cu bucurie că mi-ați preluat ideea, cu ocazia Zilelor Orașului Răcari, când v-am rugat acest lucru și uite că astăzi, ca și în alte situații, dați dovadă că vă aplecați și asupra orașului Răcari.

Onoare muncii!

foto8 isu (1) isu (4) isu (5) isu (6)

Comentarii

comentarii

#

Un Comentariu

  1. Binecunoscuta sfidare a lui caraveteanu. Intotdeauna ideile bune ii apartin… la fel si cand a mancat tort cu psd-istii…… dar si cand a zbierat la lansarea lui Iohanis. Nici el nu mai stie pe cine sa pupe-n fund…….

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.