Maria Cristea, consilier județean PNL, îi cere ajutor lui Victor Ponta…pe facebook!

maria cristea facebook 2

Se întâmplă ca prea-plinul program al premierului Victor Ponta să nu dea satisfacție tuturor solicitărilor înaintate de poporul pe care-l guvernează. Cereri multe, timp puțin, la audiențe personale nu mai încape gămălie de ac. Așa că, în calitate de jălbaș, te repoziționezi și cauți alternative să-ți ajungă oful la Prim Ministru.

Înțelegem că asta a făcut și doamna Maria Cristea, consilier județean PNL Dâmbovița, fost inspector școlar general al IȘJ Dâmbovița, pus pe liber de PDL în anul 2009, prin Ordonanța nr. 37 a lui Emil Boc, declarată ulterior neconstituțională. Urmăritoare fidelă a paginii de facebook a premierului, liberala a introdus un comentariu la o postare a lui Ponta, prin care-i solicită acestuia sprijin în sensul punerii în aplicare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile (decizie pronunțată încă din septembrie 2012) care-i dă dreptate în cauza personală.

Iată mesajul Mariei Cristea:

Domnule prim-ministru , ma adresez dvs pe aceasta cale pentru a va ruga sa initiati o analiza impreuna cu dl ministru al educatiei in scopul de a pune in aplicare o hotarare judeca toreasca definitiva si irevocabila data inca din 21 sept 2012 in favoarea mea. Cu toate demersurile facute pana in prezent , nu am primit niciun raspuns. Ma numesc Cristea maria si am fost inspector scolar general eliberat din functie prin ordonanta 37 din 2009 declarata neconstitutionala asa cum bine stiti. D-na ministru Andronescu cunoaste bine situatia si puteti lua legatura cu dansa pentru a avea imaginea clara a situatiei.

In speranta ca ma veti ajuta va multumesc asigurandu-va de intreaga mea consideratie.

Inutilă precizarea că postarea Primului Ministru avea treabă cu performanța Simonei Halep la Wimbledon – calificare în optimile de finală.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.