Mașini vandalizate în Târgoviște cu autocolante anti-Ponta! Cristian Stan: Josnicie, manipulare de prost gust!

IMG-20141115-WA0001

S-a întâmplat la europarlamentare, s-a întâmplat înainte de turul 1 al prezidențialelor, se întâmplă și acum, înainte de turul 2. Mai multe mașini din municipiul Târgoviște au fost vandalizate prin aplicarea unor autocolante denigratoare la adresa PSD. Cei care au făcut asta nu s-au întrebuințat măcar să vândă o manipulare mai credibilă, ci au lipit mesaje care calomniază taman Alianța PSD – UNPR -PC și pe candidatul Victor Ponta, lăsând descoperită ideea despre cei cărora le-ar aparține gestul de vandalism.

Pe subiect a reacționat PSD Dâmbovița, prin intermediul unui comunicat de presă:

ACL Dâmboviţa, în stilul deja cunoscut, practică şi de această dată o campanie de denigrare a candidatului PSD, recurgând la cele mai josnice şi ilegale metode, deşi conform legislaţiei în vigoare campania electorală s-a încheiat.

După modelul cunoscut de la alegerile europarlamentare, reprezentanţii ACL Dâmboviţa distrug practic bunurile târgoviştenilor lipind autocolante denigratoare pe tot ce le iese în cale.

Reamintim opiniei publice, dar şi instituţiilor abilitate ale statului, că în ziua alegerilor pentru Parlamentul European, numeroşi târgovişteni ne-au sesizat că, pe maşinile proprietate personală le-au fost lipite autocolante prin care erau denigraţi candidaţii Alianţei PSD-UNPR-PC.

PSD Dâmboviţa solicită Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa şi celorlalte instituţii ale statului abilitate să ia toate măsurile necesare care se impun pentru respectarea legii.

Partidul Social Democrat a formulat SESIZARE către Biroul Electoral Județean Dâmboviţa şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa  solicitând dispunerea măsurilor legale care se impun.

La rândul său, președintele PSD Târgoviște, Cristian Stan, a acuzat aceste fapte, sugerându-le competitorilor politici să-și caute altfel curajul de a purta competiția electorală:

E incredibil la câtă josnicie poate să coboare cineva pentru închipuirea că ar mai ciupi câteva voturi. E dispreț față de bunurile târgoviștenilor și e o manipulare de prost gust, pusă în practică de oameni disperați, care privesc către ziua votului și nu înțeleg că acolo se termină minciuna. Sper ca mâine să-și primească lecția pe care o merită!

Onoare muncii!

20141115_132435

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.