Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, întâlnire cu reprezentanții Universității „Valahia”, la sărbătorirea a 3 decenii de existență

Ministrul Educației, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu a fost prezent astăzi la Târgoviște pentru a lua parte la o întâlnire cu membrii comunității academice ai Universității „Valahia”. Alături de rectorul universității, conf. univ. dr. Laura Monica Gorghiu, au fost prezenți: secretar de stat Gigel Paraschiv, secretar de stat Sorin Ion, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei Nifon Mihăiță,  vicepreședintele Senatului României, Virgil Guran, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, președintele Senatului Universitar, prof. univ. dr. Constantin Pehoiu, cadre didactice și studenți.

Evenimentul de astăzi se înscrie în seria de manifestări organizate cu ocazia sărbătorii a 30 de ani de existență a Universității „Valahia” din Târgoviște.

Rectorul universității a menționat că Universitatea „Valahia” din Târgoviște s-a născut la 1 iunie 1992 dintr-un vis frumos al unor predecesori și ca un proiect de suflet al unui rector vizionar, domnul prof. univ. dr. doc. Florea Oprea. „Ne putem mândri că facem parte din peisajul instituțiilor de învățământ universitar românesc, că suntem o instituție ce promovează excelența în educație și performanța în cercetare, acestea datorându-se eforturilor și competențelor unor profesioniști, priceperii și dedicației cadrelor didactice, implicării personalului de cercetare și dorinței studenților noștri de a reuși”.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon Mihăiță, Arhiepisopul și Mitropolitul Târgoviștei, a transmis felicitări cu ocazia aniversării celor trei decenii de la înființarea universității și a subliniat că aceasta este una dintre cele mai importante și mai respectate instituții ale județului Dâmbovița, o adevărată marcă a municipiului Târgoviște.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a vorbit despre rolul învățământului superior în această perioadă, despre consolidarea universităților românești, dar și despre provocările actuale și necesitatea aplicării proiectelor în domeniul educației. De asemenea, acesta a mulțumit pentru invitație și a transmis felicitări Universității „Valahia”.

Secretarul de stat al Ministerului Educației, Gigel Paraschiv, a apreciat modul în care a fost susținută Universitatea „Valahia” de-a lungul timpului. De asemenea, Gigel Paraschiv a încurajat universitatea să devină extrem de dinamică și să răspundă punctual solicitărilor venite de pe piața forței de muncă.

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a mulțumit celor care au condus Universitatea „Valahia” pe parcursul celor 30 de ani și pentru invitație. Acesta a dorit să adauge că va susține universitatea în demersul de a deveni cea mai importantă universitate regională.

Vicepreședintele Senatului, Virgil Guran a ținut să felicite la ceas aniversar Universitatea „Valahia” din Târgoviște, instituție importantă care are capacitatea să se dezvolte și să aibă rezultate deosebite.

Vivat! Crescat! Floreat!

BIROU IMAGINE ȘI COMUNICARE AL UVT

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.