Neli Ion și-a anunțat candidatura pentru Primăria Târgoviște din partea Partidului Ecologist / declarații

După 24 de ani în același partid (PD – PDL – PNL), Neli Ion a pornit de la zero într-un proiect politic nou – Partidul Ecologist Român. Este președinte al filialei județene Dâmbovița și, începând de astăzi, candidat pentru funcția de primar al municipiului Târgoviște. A fost consilier județean în 3 mandate și consilier local municipal la ultima experiență în PNL. De unde a plecat, spune ea, întrucât partidul fusese acaparat de un grup restrâns de interese.

Neli Ion, după anunțul candidaturii:

Este o decizie foarte importantă, dar sunt un om optimist, știu ce înseamnă munca politică, știu ce înseamnă interacțiunea cu oamenii și sunt o persoană foarte ambițioasă. Am hotărât să intru în acest proiect politic, un proiect pe care acum îl creștem, ca să demonstrăm că se poate face politică și altfel.

Am plecat din PNL la 1 martie 2020, când mi-am dat demisia din funcția de consilier local, consilier juridic la Senat și membru PNL. Nu am fost niciodată la un alt partid în afară de PNL. Sunt înscrisă în Partidul Democrat din 1996, partid care, de-a lungul timpului. și-a schimbat denumirea: PD, PDL, PNL.

Am plecat de la un partid, PNL, care era și este la guvernare, cu un procent la momentul respectiv de 40% și am venit la un partid, Partidul Ecologist Român, care nu exista pe piața politică și avea 1%. Cred că trebuie să ai mult curaj să pleci la un proiect și să-l dezvolți într-un timp atât de scurt.

Motivul pentru care am plecat din PNL este că PNL nu mai făcea politica omului. Era un grup restrâns, un grup de interese și nu mai avea loc în cercul ăla niciun om care ar fi vrut să vină cu idei și cu proiecte.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.