Oana Vlăducă (PRO ROMÂNIA), demers la ministrul Agriculturii pentru pomicultorii din Voinești loviți de grindină în 2016

Domnule ministru,

În cursul anului 2016, mai mulți producători din bazinul pomicol Valea Dâmboviței au fost păgubiți în urma furtunilor și căderilor de grindină care au avut loc în perioada 30 mai – 6 iunie pe raza comunei Voinești. Este vorba de 164 de persoane cu o suprafață totală afectată de 337,89 ha.

Respectând modalitatea de acțiune în astfel de situații în care se înregistrează pierderi ca urmare a producerii unor fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale (grindină, în acest caz), s-au îndeplinit pașii procedurali prevăzuți de lege: sesizarea pagubelor și solicitarea de constatare la Primăria Voinești, centralizarea tuturor persoanelor care au depus cerere pentru constatarea pagubelor, înaintarea lor către factorii ulterior responsabili (Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, Instituția Prefectului, Direcția Județeană pentru Agricultură) prin adresele din data de 27.06.2016.

Din păcate, demersul a rămas fără nicio finalitate.

Față de cele prezentate, vă rog, domnule ministru, să dispuneți o verificare a situației și să precizați posibilitățile de acțiune pentru fermierii afectați.

Solicit răspuns scris.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.