OFICIAL: DNA cere ARESTAREA preventivă a lui Florin Popescu!

florin popescu

COMUNICAT

În completarea comunicatului nr. 494/VIII/3 din 23 aprilie 2014, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

În conformitate cu prevederile din Constituția României și cele din Regulamentul Camerei Deputaților, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupție, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului POPESCU FLORIN AURELIAN pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Dâmbovița a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăți comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetățenilor din județul Dâmbovița, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012.

Cererea de încuviințare a arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Astfel, din probele administrate rezultă că infracțiunea ce ar fi fost săvârșită de inculpat este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În raport de calitatea de inculpat a deputatului Popescu Florin Aurelian, facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii

  1. Pingback: Traian Băsescu, declarații despre cazul Florin Popescu

  2. Pingback: Ponta răspunde ipocriziei lui Băsescu și Antonescu în cazul deputatului Florin Popescu: Să le-ndeplinim dorința!

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.