Poliția Locală Târgoviște, apel către șoferii care blochează străzile de lângă școli la orele de intrare/ieșire la cursuri

INFORMARE

Având în vedere faptul că, în mod frecvent, în zilele lucrătoare, în intervalele de intrare-ieșire de la cursuri, în imediata apropiere a unităților de învățământ, cu precădere la școlile generale, conducătorii auto opresc neregulamentar pe principalele artere de circulație pentru a-și lua copiii de la școală, stânjenind circulația celorlalți participanți la trafic, Poliția Locală Târgoviște lansează un apel pentru a fi respectate atât regulile de circulație, cât și semnificația indicatoarelor din zonă.

Reamintim conducătorilor auto și atragem atenția asupra faptului că, printre alte situații, OPRIREA este interzisă conform Art.142 din H.G. nr.1391/2006 cu modificările și completările ulterioare:

  • în zona de acţiune a indicatorului „Oprirea interzisă”;
  • în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
  • pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;
  • în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mică de 25 m de colţul intersecţiei;
  • în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse;

Precizăm că oprirea neregulamentară se sancționează cu 2-3 puncte de amendă și 2 puncte penalizare.

Importanța respectării legislației rutiere are drept scop protecția participanților la trafic, normele de interzicere a opririi/staționării autovehiculelor fiind stabilite tocmai în sprijinul conducătorilor auto, dar și a pietonilor, pentru a nu se crea aglomerări, blocaje sau alte evenimente nedorite care ar pune în pericol viața.

Poliția Locală Târgoviște

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.