Președintele Academiei Române va primi, miercuri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Valahia” din Târgoviște

Universitatea „Valahia” din Târgoviște vă invită să participați miercuri, 2 iunie 2021, ora 16:00, la Centrul Internațional de Conferințe, Str. Mr. Ion Alexandrescu, nr. 39, Târgoviște (Sala Roșie), la decernarea titlului și a diplomei de Doctor Honoris Causa, domnului acad. prof.  univ. dr. Ioan-Aurel POP, președinte al Academiei Române.

Universitatea „Valahia” din Târgovişte are onoarea de a recunoaşte meritele uneia dintre cele mai importante personalități ale istoriografiei românești contemporane. Este greu să cuprindem activitatea ştiinţifică a domnului acad. Ioan-Aurel Pop, concretizată în peste 50 de cărţi, peste 300 de studii, articole, recenzii, rapoarte, cronici apărute în volume științifice, în reviste de specialitate, dar și în publicaţii de largă răspândire, manuale, culegeri de documente, cursuri universitare, însumând mii de pagini tipărite, care abordează o problematică diversă privind istoria și cultura românească văzută din perspectiva unor concepții cu totul originale.

Recunoașterea internațională a profesorului Ioan-Aurel Pop apare reliefată de alegerea sa în componența celor mai înalte foruri științifice europene. Din 1990 devine membru al Comisiei de istorie a relațiilor internaționale din cadrul Comitetului Internațional de Științe Istorice-Milano; din 1999 este membru corespondent al Academiei de Științe, Litere și Arte-Paris; din 2005 este membru al Institutului pentru Întâlniri Internaționale din Gorizia și membru al Ateneo Veneto-Veneția; din 2006 este membru în Comitetul științific al Institutului de Cercetări a Istoriei Sociale și Religioase-Vicenza, Italia; din 2012 este membru al Academiei Europene de Științe și Artă din Salzburg; iar din 2013 este membru în Colegiul Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române.

Alături de această recunoaștere se află primirea a numeroase premii, ordine și distincții dintre care amintim: Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler, conferit de Președintele României în anul 2010, Ordinul de „Onoare” din partea Președintelui Republicii Moldova în același an, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler în 2015, Diploma „Meritul Academic” din partea Academiei Române în 2015, Ordinul „Palmes Academique” în grad de Cavaler din partea Republicii Franceze în 2016 și Ordinul „Steaua Italiei” în grad de Comandor din partea Republicii Italiene în 2016.

Pentru toate aceste merite, primirea domnului acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop în rândul laureaților ,,Doctor Honoris Causa” ne onorează și contribuie la sporirea autorității științifice a instituției noastre.

BIROUL IMAGINE ȘI COMUNICARE

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.