Președintele CJ și PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, îi adresează primarului orașului Titu, Traian Niculae, o scrisoare deschisă, după ce edilul a anunțat că va candida în vară pentru UNPR-ul lui Dumitru Miculescu. Președintele își motivează gestul prin revolta față de minciuna pe care primarul a propagat-o în spațiul public, anume că cei din UNPR l-au ajutat în toți acești ani în proiectele administrative ale orașului. Țuțuianu îi bate obrazul lui Niculae și îi enumeră toate investițiile din Titu susținute cu fonduri europene, guvernamentale și județene, într-o perioadă în care liderii UNPR Dâmbovița nu aveau nicio calitate din care să se facă utili.
Textul complet al scrisorii deschise îl puteți parcurge AICI!
Câteva fragmente:
Am luat act de anunțul dvs de a candida la alegerile locale din acest an din partea UNPR Dâmbovița, intenție pe care, de altfel, o cunoșteam de mai multe luni. Aș fi ales să nu vă scriu aceste rânduri, acceptând că un om poate să-și schimbe comportamentul, ideile, modul de a-și gândi viitorul politic. Dar e ceva ce le-ați spun oamenilor şi nu corespunde realității: anume că, în toți acești ani de când sunteți primar, cei din UNPR Dâmbovița au fost cei care v-au sprijinit în proiectele derulate la Titu! Ori această minciună sfruntată nu poate rămâne fără un răspuns. Din respect pentru adevăr şi pentru locuitorii orașului.
Vă întreb, domnule primar, dacă mai aveți un dram de onestitate: Unde erau cei de la UNPR când Partidul Social Democrat, prin aleșii săi din Consiliul Local sau Consiliul Județean, votau toate proiectele de mai sus? Unde erau cei de la UNPR când eu, personal, mergeam la Victor Ponta să cer alocări mai mari pentru orașul Titu? Unde erau cei de la UNPR când eu, personal, insistam să finanțeze locuințele ANL din Titu și reabilitarea termică a blocurilor? Unde erau, domnule primar, uneperiștii dvs, când eu, personal, stăteam zeci de ore la ușile Ministerului Mediului pentru a debloca proiectele de apă, canalizare și stație de epurare din Titu? În sfârșit, unde erau toți indivizii de care faceți acum vorbire când Partidul Social Democrat reușea, după o muncă imensă și investiții pe măsură, să readucă la viață Spitalul de la Titu, desființat în regimul PDL?
Chiar vă provoc: Arătați-ne un document semnat de vreun „miculescu” pentru orașul Titu! Arătați-ne un proiect promovat de UNPR pentru Titu! Vă spun eu, ca să vă scutesc de rușinea răspunsului: când Adrian Țuțuianu, Victor Ponta, Liviu Dragnea și toți colegii din Partidul Social Democrat aduceau fonduri pentru orașul Titu, nu era nici un „miculescu” prin județul Dâmbovița. Cu atât mai tristă mi se pare astăzi ingratitudinea de care dați dovadă. Dar, asta e! Lipsa de caracter nu pot eu să o corectez. Dar o pot face oamenii din Titu, care sunt mai inteligenți decât îi considerați dvs. Ne vom bate în campanie electorală și vă spun că o vom face cu toate forțele. Sper și cred că vom câștiga, măcar pentru a vă da, dumneavoastră și altora care procedează la fel, o dovadă că bunul simț, măsura şi adevărata valoare câștigă întotdeauna şi sunt recunoscute de către cetățeni.
Onoare muncii!
Un Comentariu